Vai de noi! 10.000 DE HOȚI NU MAI ÎNCAP ÎN PENITENCIARE...

Distribuie pe:

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, atrage atenția că există un deficit de 10.000 de locuri în penitenciarele din România, acesta precizând că, din resursele bugetare pe 2015, nu se poate construi vreo nouă închisoare.

„În momentul de față, în penitenciare, există un deficit de peste 10.000 de locuri, raportat la standardele în materie. O să continuăm să facem mici investiții în anumite penitenciare. Din păcate, locația în care se află un penitenciar, de cele mai multe ori nu permite extinderea, nu permite creșterea capacității de cazare și atunci nu avem altă soluție decât de a construi «de la zero» penitenciare, care se pot face în momentul de față pe proprietatea ANP (Administrația Națională a Penitenciarelor) sau a Ministerului Justiției, fiind un efort bugetar foarte mare.

Din discuțiile cu partenerii britanici, americani, francezi și spanioli, care au venit să ofere expertiză, costul construirii unui penitenciar este de cel puțin 60 - 80 de milioane de euro. Din efortul național bugetar, nu putem susține acest program de investiție, de aceea am făcut apel la Comisia Europeană. O să trimitem în scurt timp o scrisoare comună, împreună cu ministrul italian de Justiție, către ceilalți colegi din Uniune, pentru a ni se alătura în acest demers, în ideea de a avea o linie dedicată infrastructurii de penitenciare", a explicat Robert Cazanciuc.

Lasă un comentariu