Ninge viscolit nu numai ziua. Ninge și noaptea. Ninge tot mereu. Zăpezile de după Crăciun, prevestitoare ale cumpenei dintre ani, troienind, cu albul lor imaculat, drumurile și șoselele dintre sate și orașe; dintre gări, cantoane și stații de cale-ferată, ascunzând și „pitulând" până și cărările din curțile oamenilor, ca și potecile care duc la fânarele șurilor, la saivanele oilor și mieilor, la grajdurile vacilor și vițeilor neînțărcați, la cotețele găinilor și ale porcilor grași și neînjunghiați, la scroafele gestante și la purceii de prăsilă, la șoproanele lemnelor de foc și la afumătoriile cârnaților, slăninilor și șuncilor. Însă ceea ce este cel mai supărător, cel mai trist și cel mai revoltător este faptul, de neconceput, ca bărbații și feciorii satelor să nu mai poată dibuii potecile și cărările spre pivnițele cu damigenele țuicilor și cu butoaiele vinurilor! Ba, mai mult, să le lipsească până și banala zeamă de varză murată (moarea acră și acidulată din bute) cu care să se „dreagă" după prelungitele petreceri din zilele și nopțile Crăciunului! Ca urmare, neavând cum să se pregătească temeinic și fără greș pentru chefurile de Sfântu' Vasile, de Anu' Nou, de Sfântu' Ioan și de Bobotează!! Da'nu-i plâng eu pe ei! Cum nici ei nu mă plâng pe mine, nebăutorul nici cu țoiu', nici cu veadra și nici cu canceău'. Cu siguranță, iscodesc ei ceva! Au nu numai experiență, ci și rodaj cât duce „trinu'" care pleacă gâfâind din Târgu-Mureș și ajunge obosit în gara Deda, lângă care „pufăie" și fierb cazanele țuicăriilor-pălincării din Petriș, din Filea, din Rușii Munți, din Bistra Mureșului, din Gălăoaia, din Râpa, din Dumbrava și Vătava. Iar din gara Deda, trinu' o ia puțân la dreapta, până în Toplița română, iar la stânga, taman până în Gledinul și Monorul Bistriței.
Și să mai știi, dragă cititorule, că nu mă pot despărți de tine până nu-ți mai „servesc" câteva vești nu în întregime rele și triste. Așa că ține-te bine!
Prima ar fi în legătură cu „zvonul-adevărat", științific și meteorologic confirmat, cum că năprasnicul ger al iernii va crapa lemnele din ograda gospodăriilor, precum și arborii bătrâni în picioare din pădurile cantoanelor și ocoalelor silvice. Însă va fi marea bucurie atât pentru hoții profesioniști de lemne, cât și pentru cei amatori: drujbiștii, ținătorii de cozile topoarelor și țapinelor, cărăuțașii și camionagiii-trasportatori de stânjeni, de bușteni, de uscături, de scânduri, de caferi, de grinzi, de foastăne, de leațuri și de podele.
A doua ar fi că vor îngheța în întregime nu numai cursurile și albiile râurilor, dar și apa fântânilor mai puțin adânci ale țăranilor din satele de pe Mureș și Târnave. Că spre casele, curțile și grădinile lor vor prinde a coborî mistreții, lupii, vulpile, cerbii, ciutele, țapii și căprioarele, animale flămânde, însetate și înghețate. Și să ne ferească Dumnezeu să nu se trezească din grote și bârloguri urși înfometați și supărați că au fost deranjați din somnul lor prelung și odihnitor! Iar de-o fi așa precum „cobesc" eu, o să vedeți și auzi cum vor râde de noi în hohote și cu false lacrimi, însă cu gura până la urechi, râșii adevărați ai pădurilor văilor Gurghiului, Lăpușnei, Soveții, Ilvei, Sălardului și Gudei!!
Și când te gândești că ce frumoasă va fi îndepărtata Primăvară! Cu ale ei pajiști înverzite și înflorate, iar în imensa libertate a cerului, cu zborul neîngrădit al păsărilor călătoare, revenite din îndepărtatele „țări calde"! Atunci uita-vom de frumoasa, de trista, de plăcuta, de friguroasa și de mult așteptata iarnă a schiorilor, patinatorilor și vânzătorilor de calde, dulci și aromate ceaiuri, vinuri și țuici!
