Stau singur contemplând tăcut în noapte…
Privesc cum doarme „Oraşul de pe deal",
Luceafărul veghează de departe…
Dar paşi se-aud pe caldarâm stelar.
Porni Luceafărul….Spre noi se-ndreaptă,
Iar preafrumoasa fată din poveşti
Pe-aleile cu tei din parc l-aşteaptă,
Ard felinare cu sclipiri cereşti.
Porni Luceafărul, plin de dorinţă,
Din sfera lui se coborî cu greu…
Amorul său nestins, fără putinţă,
Trăieşte-n noi şi va trăi mereu.
Paşii lui blânzi se-aud, sus, la „Pădure"
În urma lor răsar mereu poeţi,
Să poarte mai departe nemurirea
Trecutului…Spre alte şi-alte vieţi.
Îl văd apoi plimbându-se pe stradă,
Stând de taifas la un pahar cu vin,
Într-o tavernă încă mohorâtă,
Cu cei prea plini de-amaruri şi de chin.
Paşii lui blânzi se-aud mereu în Reghin,
Iar cei de-aici îl simt, îl vor iubi,
El însuşi, Demiurgul poeziei,
Se va întoarce sigur într-o zi.
Stau singur contemplând tăcut în noapte…
Mi-e dor de el…Luceafăr absolut!
În era glacială şi căruntă,
Visez un Eminescu renăscut.
