O femeie locuia cu micuta ei fiică Margareta într-un cartier situat la marginea unui oraş. Nu mai aveau pe nimeni, tatăl fetitei murise înaintea naşterii ei, şi, când se ducea la piată, sărmana mamă era nevoită s-o lase singură acasă. O făcea desigur călcându-şi pe inimă când nu avea altă ieşire.
Odată, mama avea de făcut nişte cumpărături urgente. Îşi îmbăie odrasla şi-i dădu de mâncare, apoi o culcă în pătuc. Fetita adormi. Femeia ieşi tiptil şi dădu fuga la magazin, spre a se întoarce mai curând acasă. În cameră, pe masă, rămăsese lampa aprinsă. În graba plecării mama uitase s-o stingă, iar în casă, afară de Margareta, nu mai era decât pisica. Tot jucându-se, pisica sări deodată peste masă, atinse cu lăbuta lampa aprinsă care se răsturnă şi căzu jos.
Petrolul se vărsă pe podea şi luă foc. În odaie izbucni un incendiu. Întreaga locuintă se aprinse dintrodată. Fereastra bucătăriei plesni în tăndări şi fumul năvăli în stradă. Un trecător chemă pompierii, dar focul se întetea din ce în ce. Locatarii dădură buzna în stradă, uitând de fetită.
Deodată răsună un tipăt şi multimea văzu o femeie care-şi croi drum printre oameni şi se năpusti în casa cuprinsă de flăcări. „Fetita mea! Fetita mea! - striga femeia. A rămas acolo sus, în pătucul ei!” Pompierii încercară să o oprească, spunându-i că e prea târziu şi nimeni nu putea scăpa cu viată dintr-un asemenea pârjol.
„Lăsati-mă! Lăsati-mă!” – striga biata mamă şi, smulgându-se din mâinile pompierilor, dispăru în flăcări... Multimea încremeni de groază.
Mama urcă în fugă treptele pe jumătate arse, intră în locuinta ei şi se repezi în odăita fetitei. În mijlocul fumului şi vâlvătăilor fetita rămăsese ca prin minune întreagă şi nevătămată. Mama o înveli până peste cap cu plapuma şi apucă să coboare cu ea scările, care se prăbuşiră imediat la spatele ei.
Casa se nărui la rândul ei şi când femeia apăru în stradă, nimănui nu-i venea să-şi creadă ochilor. În netărmurita ei bucurie, mama nu simtea câtuşi de putin durerea arsurilor.
O, dragoste de mamă, există, oare, ceva mai presus de tine? Da, există! Iubirea lui Dumnezeu e mai presus decât iubirea de mamă. El şi-a dat Fiul, ca să ne izbăvească pe noi de focul veşnic, de moartea veşnică, care-i aşteaptă pe toti acei ce nu vor primi mântuirea prin Fiul lui Dumnezeu.
Din volumul „Gânduri printre rânduri sub semnul smereniei”, în curs de aparitie la Editura „NICO”
