Unirea este cel mai frumos lucru care ni s-a întâmplat nouă, românilor, în decursul zbuciumatei noastre istorii. De aceea, se cuvine ca acestui gen de sărbătoare să-i acordăm importanţa majoră pe care o merită. Pentru că sâmbătă, 24 ianuarie, sărbătorim Unirea cea Mică, dintre Moldova şi Ţara Românească, la 156 de ani, punându-se astfel bazele României moderne, să transformăm acest moment de răsunet în cea de a doua zi naţională, acordându-i onorurile meritate. Ca urmare, suntem invitaţi să participăm cu toţii la manifestările organizate cu acest prilej şi, lucru foarte important, să nu uităm să arborăm, pe frontispiciul caselor noastre, TRICOLORUL, simbolul cel mai de preţ al dragostei de ţară.
Aşadar, români, să ne bucurăm de prima unire ca şi de cea de a doua unire, pentru că 1918 n-ar fi existat, dacă înaintea lui n-ar fi fost 1859!