Sătui de îndelungata democrație a cărei paternitate și-au asumat-o, și cu care au defilat de-a lungul multimilenarei lor existențe, mai zilele trecute, grecii au dat un brânci nu tocmai amical bătrânului concept filosofic - la stadiul acesta rezumându-se, de fapt, „kratos"-ul (puterea!) bătrânei Ellade în concertul european dirijat de Bruxelles și Berlin. La alegerile parlamentare, spre stupefacția generală, victorioasă a ieșit Syriza - o formațiune radicală de stânga, al cărei tânăr conducător (40 de ani), fost activist comunist și lider al studenților, Alexis Tsipras, este ateu autodeclarat, refuză să poarte cravată, și și-a botezat unul dintre fii după idolul său, marxistul Che Guevara.
Dar ce însemnătate are - dacă are! - victoria Syriza, în contextul crizei economice internaționale (reală sau doar indusă de „illuminati"!)?
„Dacă ne uităm pe cifre, vedem o Grecie radicalizată - în care mai mult de 50 la sută din electorat a avut opțiuni politice radicale de extremă stânga, dar și de extremă dreapta. Acest lucru reprezintă primul eșec major al democrației în Uniunea Europeană - niciodată nu am avut, într-o țară membră a Uniunii Europene, un vot majoritar pentru opțiuni politice radicale și ideologice nedemocratice" - scrie Bogdan Duca, în „Bloguri" (26 ianuarie 2015).
Asta se întâmplă în situația în care, în vremea noastră, substantivul comun „democrație" a devenit unul din cei mai vehiculați termeni ai locuitorilor planetei și, mai cu seamă, ai politicienilor lumii. Winston Churchill spunea: ,,Nimeni nu pretinde că democrația ar fi perfectă sau atotștiutoare. Într-adevăr s-a spus că este cea mai rea formă de guvernământ, cu excepția tuturor formelor încercate de-a lungul timpului". Mai în glumă, mai în serios, Giovanni Sartori afirma că: ,,Democrația este numele pompos a ceva care nu există", ex-președintele brazilian, Jose Sarney, susținând, tot în glumă, că ,,Democrația este sistemul care îți permite să îți faci valizele", subliniind ideea că, de fapt, sistemul nu le oferă opozanților săi nici măcar răgazul necesar pentru a pleca la timp.
În fine, dincolo de declarațiile flamboaiante ale marxistului Alexis Tsipras, și euforia primelor momente ale victoriei, trebuie luat în calcul faptul că birocrații bruxellezi nu se vor lăsa impresionați nici de radicalismul manifest, de ultimă oră, al grecilor, nici de „ironia filosofică a istoriei", fiindcă… „Mecanismele de control asupra Greciei există - noul guvern, oricât de radical ar fi, nu are puterea de a face miracole economice. Cu datorii uriașe, însumând aproape de două ori PIB-ul țării, cu un șomaj de 25 la sută, și probleme sociale enorme, deja ipotecată la FMI, Banca Mondială și diverși investitori germani sau de aiurea, Grecia este o țară pe care nu Atena o poate guverna, oricine ar controla guvernul. Conducerea Greciei se împarte între Bruxelles și Berlin." (Bogdan Duca)
„Pentru susținătorii săi, mulți provenind din rândurile clasei de mijloc, deși grosul este format de tineri fără un loc de muncă, Tsipras este un vizionar care a îndrăznit să lovească în inima haină a politicii elene. Pentru critici, însă, Tsipras este un narcisist și un amator din punct de vedere al politicilor economice, al cărui discurs se bazează doar pe promisiuni de mai bine, pe care nu le va putea materializa. Liderul socialist Evangeloc Venizelos l-a comparat chiar cu Harry Potter, din cauza promisiunilor care, susține actualul vicepremier, țin de domeniul fanteziei. (…) Provocarea pentru Tsipras este abilitatea sa de a transforma o insurgență în guvernare și să
facă apoi concesii, după modelul Partidului Verzilor din Germania sau al Partidului Muncitoresc din Brazilia. În caz contrar, tot ce-i rămâne este o luptă pe toate fronturile", conchide „The Guardian".
Alexis Tsipras a promis că va renegocia datoriile Greciei, iar votul popular primit este, de fapt, un mandat de a nu mai plăti datoriile, în caz de eșec în negociere. „Dar este, oare, acest tip de condiționare un avantaj la masa respectivelor negocieri? Aparent da, dar, în final, nu. Mesajul dat, de către alegătorul grec, Troicăi finanțatoare, este: «Uitați, v-am trimis un nebun care nu va mai plăti nimic, dacă nu vă înțelegeți cu el să plătim mai puțin!». Bineînțeles că se vor înțelege, ceea ce nu exclude, totuși, posibilitatea unor turbulențe financiare, mai ales că nici euro nu trece prin cea mai bună perioadă din istoria sa. E ca un fel de ruletă rusească, pe care fiecare o înțelege, însă, altfel. Grecul crede că joacă această ruletă cu pistolul întins spre neamț, iar neamțul nu înțelege de ce grecul ăla, care își ține singur pistolul la cap, nu înțelege și el, la rândul lui, că, dacă apasă pe trăgaci, asta îl va afecta și pe el.
Alegătorul grec a mandatat partidul de extremă-stânga să-i negocieze interesele în fața Europei, deși sondajele arată faptul că grecii nu doresc să iasă, nici din zona euro, nici din Uniunea Europeană. Deci, ce vor? Spectacol, lacrimi, suspans, dar nu un final tragic, ci un happy-end american. Dar nu, populismul nu poate fi o soluție, nici pe termen mediu, nici pe termen lung.
Contextul european este foarte prost și asta mă îngrijorează, cu adevărat. Nu Grecia. Grecia este doar manifestarea mai spectaculoasă a unor fenomene mult mai periculoase, așa cum sunt Marine Le Pen - în Franța, Viktor Orban - în Ungaria, sau UKIP - în Marea Britanie. Sunt convins că, până la alegerile din 2016, politica românească va replica acest model extremist, care, dacă va accede, sau nu, la o putere în regulă, nu știu să vă spun. Depinde doar de alegătorul român." (sursa biziday.ro)
Parlamentarul PNL Daniel Gheorghe are, și dumnealui, un punct de vedere interesant, vizavi de subiect: „Nu-mi permit să judec ori să dau verdict, însă cred că, astăzi, poporul grec a oferit o lecție dură Uniunii Europene. O lecție care ne dovedește faptul că o Comunitate Europeană cu două viteze, și divizată între state de rangul I și state cu drepturi limitate, nu poate deveni niciodată o Europă a națiunilor demne și a cetățenilor cu adevărat liberi. Experimentul de inspirație germană al austerității se dovedește a fi total neviabil în Grecia, precum a fost neviabil la o altă scară și în România, în anii trecuți. UE trebuie să renunțe la birocratism și să înțeleagă că a vedea în greci, români și alte neamuri entități sociale marginale, care la un moment dat pot deveni subiecte de experimente economice ori de altă natură, înseamnă a se fragiliza pe sine. Bruxelles-ul, astăzi, suferă puternic, dintr-un mecanism de incapacitate de înțelegere a civilizațiilor spațiului balcano-mediteranean, spațiu-matrice al civilizației și culturii europene. Ceea ce trebuie să înțeleagă lumea occidentală este faptul că mai tot ceea astăzi definim «Europa» s-a născut aici, în sud-estul marginalizat al continentului. De la filosofii clasici la Sfinții Părinți ai Bisericii, de la pionierii științelor exacte, și până la mari legislatori ai lumii, mai cu toții și-au avut obârșia în acest teritoriu, mărginit la vest de Roma, la sud de Creta, la nord de Carpați, și la est de Cappadocia; în fond, însăși «Europa», în Antichitate, nu a însemnat inițial nimic altceva decât țărmul grec balcanic, opus țărmului grec anatolian! O Europă care nu i-ar respecta pe greci ar însemna o Europă care nu și-ar respecta propriile sale fundamente de civilizație! Și să nu uităm că, pe vremea când orașe mari ale Europei de azi, precum Bruxelles-ul ori Berlinul, încă nu-și puseseră piatra de temelie, de aici, din Balcanii mult huliți, din centrul tradiției greco-romano-creștine, a strălucit un oraș glorios, de unde, pentru aproape 1.000 de ani, s-a condus ceea ce se înțelegea la vremea respectivă ca fiind «lumea»: Constantinopol!!"
Foarte frumos spus/scris, numai că… în fond, cum bine observă Bogdan Duca, „Guvernul de extremă stânga care va veni după aceste alegeri are două opțiuni: să riște să își recapete suveranitatea față de Bruxelles și Berlin sau să nu o facă. O a treia opțiune nu văd să existe.
Dacă va risca redobândirea suveranității, Grecia va reintra în cea mai neagră criză economică, iar guvernul Syrizei va trebui să rezolve probleme sociale mult mai mari decât cele din acest moment. Cum ar putea să își mențină încrederea - și așa fragilă - a electoratului, care așteaptă de la ei miracole? Cine ar putea-o ajuta? Rusia? Este ea însăși într-o situație economică foarte dificilă și preferă cultivarea alianței cu Turcia - o putere economică și militară emergent - investirii într-o gaură neagră economică precum Grecia. Deci, soluția radicală ar fi cea mai puțin probabilă din partea radicalilor care tocmai au câștigat alegerile.
A doua soluție ar fi cea a continuării status quo-ului. Desigur, ar fi loc pentru niște declarații mai populiste dinspre guvernul de la Atena, ar fi niște negocieri care, punctual, se vor închide favorabil pentru greci. Nici UE, nici FMI nu vor moartea datornicului, ci să se întoarcă, și să fie iarăși bun de plată, nu e așa? Syriza ar fi lăsată să își facă de cap pe plan intern. În definitiv, un regim radical de stânga ar rezolva anumite probleme istorice ale Greciei în Uniunea Europeană - cum ar fi decapitarea puterii politice a Bisericii Ortodoxe Elene, statutul «misogin» al Sfântului Munte Athos, și alte aroganțe pe care Bruxelles-ul nu le-ar fi putut rezolva cu autoritatea sa, fără să lezeze mândria grecului. Însă un guvern grec de stânga, ales de greci, și care poate deveni popular dacă negociază bine, poate să distrugă aceste focare de rezistență eurosceptică. Iar Syriza are acest potențial - să nu uităm că nu e nici eurosceptică, nici filo-creștină. Deci nu este altceva decât purtătoarea de drapel mai radicală (și cu accente social-populiste bune pentru urechile electoratului) a ideologiilor foarte la modă în Uniunea Europeană. Aceasta chiar dacă electoratul său este, în bună parte, unul eurosceptic și anti-capitalist.
Însă mai există un element necunoscut al acestei victorii a extremei-stângi în Grecia. Este vorba de unda de șoc pe care aceasta o transmite în Europa și care poate să ducă la o deșteptare a electoratului radical de pretutindeni. Peste tot în Europa există senzația latentă că lucrurile nu mai pot continua așa, că sistemul, așa cum este el, e epuizat. Victoria Syrizei ar putea să fie un impuls pentru partidele eurosceptice din toată Europa. Iar ceea ce nu se poate face în Grecia amanetată, se poate însă întâmpla în Franța sau în Marea Britanie, unde partidele eurosceptice au și forța, și know-how-ul, și rezonabilitatea politică pentru a putea da lovitura finală șandramalei ideologice de la Bruxelles. Se va întâmpla aceasta? Timpul ne-o va spune."
Așadar, așteptăm!
