PREMII LITERARE

Nu-mi amintesc ca vreun premiu literar acordat din 1980 încoace, de când sunt și eu parte a lumii literare, să stârnească atâtea adjective și verbe.

De parcă s-ar fi întâmplat o minune a lumii, ignorându-se atâtea premii date fără temeiuri literare, din tot felul de alte considerente.

Nu-mi face plăcere să-mi amintesc o întâmplare care m-a scârbit și m-a determinat să iau o decizie radicală.

Dau ceasul înapoi, așadar, la un episod cel puțin scandalos, care s-a derulat pe dulcele plai mioritic mureșean, care a scos la iveală nu doar modul imoral, ci și inept de acordare a premiilor anuale la Asociația Scriitorilor din Târgu-Mureș, al cărui membru eram.

L-am întrebat, la câteva zile după eveniment, pe Zeno Ghițulescu, președintele juriului în anul cu pricina, ce cărți au fost premiate? Repet, la câteva zile după „jurizare", „premiere". Mi-a spus cu seninătate că nu-și amintește. Intrigat, l-am întrebat: „Cum așa, n-ați citit cărțile?!" „Ei, și tu, mi-a răspuns complice, parcă nu știi cum se dau premiile?!" Recunosc, nu știu, n-am fost niciodată într-un juriu pentru premiile Asociației Scriitorilor Mureș și, naiv, mă iluzionam că, măcar, se citesc cărțile pentru a se face ierarhii cât de cât decente, pentru a se acorda premii.

Sigur, ridicolul, neseriozitatea jurizării vin și din metodologia acordării acestuia. Juriul s-a întrunit dimineața, iar la prânz a fost festivitatea de premiere. Felicitările și... dansul.

Mă întreb care or fi fost criteriile, dacă tot nu era timp de lectură. Culoarea coperților?

Oricum, neserios e să se dea premii și doar dacă autorii își trimit cărțile pentru jurizare. În loc să fie urmărită activitatea editorială, să se facă nominalizări, să se desemneze juriul pe criterii de competențe (nu anul acesta, Noi, în juriu, vă dăm vouă premii, la anul, Voi, și ne dați nouă premii!)

A fost unul dintre motivele pentru care, ceva mai târziu, ne-am transferat la Asociația Scriitorilor, filiala Cluj, Mihai Sin, Valentin Marica, Răzvan Ducan, subsemnatul. Ideea premiilor pe cumetrie nu validează valoarea, ci impostura. I-am lăsat, cum se spune, în plata Domnului, pe iubitorii de premii „la colecție", pentru că ele, până la urmă, nu înseamnă mai nimic. Premiată sau nu, valoarea rămâne. Iar nonvaloarea rămâne de... culoare!

Practicile... curente au dat repede de înțeles că ai acces la premii mai ales dacă faci parte dintr-o trupă, grup, chibuț. Altfel, slabă nădejde. Oricum, privilegiile grupului sunt extinse, nu se rezumă doar la premii, ci și la alte beneficii, inclusiv materiale, la cronici asigurate etc. Altfel, ușor ești pus la zid. Echipa de zgomote intră repede în rol și maculează, la ordin, orice.

Iar judecățile prin omisiune fac parte din același arsenal ipocrit. Mă gândesc și la autorii mureșeni, complet uitați de „istorii literare" în circulație.

Nu departe de regulile nescrise ale grupului sunt și respingerea oricăror colaborări cu publicații literare, pentru a nu se supăra careva din gașcă.

Am destule exemple ale unora care ar fi colaborat, de pildă, la „Vatra veche", dar le era frică să nu supere pe nu-știu-cine de la „Vatra".

O astfel de degradare a vieții literare în ansamblul ei a făcut posibil și scandalul din jurul Premiului Național „Eminescu", acordat în acest an lui Gabriel Chifu, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor.

Scandalul scoate la lumină nu doar multe din relele din culisele acestui teritoriu, ci și multe frustrări, așteptări înșelate, o explozie de acuze vehemente, care păreau imposibile, îndreptate împotriva președintelui Uniunii Scriitorilor și totodată președinte al juriului pentru acordarea Premiului Național „Eminescu". Nu voi arbitra acest meci între juriul format din Nicolae Manolescu, Ion Pop, Mircea Martin, Cornel Ungureanu, Al. Cistelecan, Ioan Holban, Mircea A. Diaconu și cei care cer „dreptate pentru poezie"! Nici pentru că acuzele au fost foarte grave și nu întru totul motivate - juriul s-a compromis moral, profe-sional, și e iz de penal în cazul lui Nicolae Manolescu, fiind vorba de bani publici pentru acest premiu.

Nici pentru că am senzația că acordarea acestui premiu lui Gabriel Chifu a mai dezmorțit puțin viața literară, în unele locuri băltirea aducând mirosuri de nesuportat.

Dar nu pot să nu observ că e pentru prima oară când se fac public trimiteri fără echivoc spre felul în care s-a ajuns la al treilea mandat al lui Nicolae Manolescu în fruntea Uniunii Scriitorilor, ceea ce ar putea duce la o amploare a scandalului care să împingă Uniunea Scriitorilor spre noi alegeri, înainte de încheierea mandatului lui Nicolae Manolescu.

Interesantă va fi și poziționarea Uniunii față de cei care au avut un pic de îndrăzneală, un soi de curaj sinucigaș, și care nu acceptă ca revendicarea dreptului la opinie să fie taxată ca un delict, soldat cu excluderea.

E greu de anticipat care va fi scorul acestui meci, pentru că noi suntem români și asta ne ocupă tot timpul. Nici dacă vor fi prelungiri, nici dacă se va rejuca meciul, în varianta în care s-ar găsi temeiuri ca premiul să fie retras, și nici dacă juriul, așa cum au cerut mai multe voci, își va da „demisia de onoare".

Cel mai șifonat din toată această afacere va rămâne Gabriel Chifu, care a fost stigmatizat, etichetat în fel și chip.

Lasă un comentariu