90 de ani de la Înființarea Patriarhiei Române

Distribuie pe:

Născută și dezvoltată odată cu poporul român, Biserica Ortodoxă Română, de-a lungul veacurilor, și-a împletit destinele sale cu ale acestuia. Ctitorirea Patriarhiei Române era cinstirea după vrednicie a întregului nostru trecut bisericesc de lupte și de jertfe împotriva împilărilor îndurate de credincioși și de slujitori în decursul veacurilor, din partea celor ce năzuiau să-i abată de la dreapta credință.

Înființarea Patriarhiei Române a fost primită ca un act firesc nu numai de către clerul și credincioșii noștri, dar și de celelalte Biserici ortodoxe surori. Înființarea Patriarhiei Române și înfăptuirea unificării bisericești au dus la o mai susținută lucrare internă a Bisericii noastre, dar și la creșterea prestigiului ei în toată lumea creștină. Prin acest act solemn se recunoștea și se cinstea de către întreaga ortodoxie vrednicia românească în păstrarea statornică a credinței curate în Biserica noastră prin râvna credincioșilor și destoinicia slujitorilor Altarului, precum și contribuția acestei Biserici la întocmirea și creșterea timpului ortodoxiei ecumenice, se recunoștea și se cinstea, cu alte cuvinte, întregul nostru trecut de jertfelnică dăruire pentru neam și pentru Biserica lui Hristos. Actul înființării Patriarhiei Române a dat Bisericii noastre un prestigiu și o autoritate sporită nu numai în cadrul Ortodoxiei, ci, am putea spune, în întreaga lume creștină.

Autocefalia obținută la 25 aprilie 1885, în urma unor lungi și necurmate lupte duse deopotrivă de ierarhia Bisericii noastre și de autoritatea de stat, este piatra unghiulară care a stat la baza edificării Patriarhiei Române, înființată în 1925, precum și a dezvoltărilor ulterioare, care au creat Bisericii noastre un prestigiu de neegalat în lumea ortodoxă actuală.

Propunerea de înființare a Patriarhiei a fost pusă în discuția Senatului și a Camerei Deputaților. Senatul se întrunește în ședința de joi, 12 februarie 1925, sub președinția domnului Mihail Pherekide, președinte al Senatului. Au mai luat apoi cuvântul ministrul Cultelor - Alexandru Lapedatu, apoi senatorii Ilie Dăianu, Mihail Gropșan, Gheorghe Ghibănescu, Mihail Vasiliu, toți fiind de acord cu ideea înființării Patriarhiei. Se recurge apoi la procedura de votare și Senatul adoptă proiectul de lege, cu 89 de voturi ,,pentru" și două voturi ,,împotrivă".

Proiectul este pus apoi pe băncile Adunării Deputaților, care își deschide ședința marți, 17 februarie 1925. Ședința se deschide sub conducerea domnului președinte Orleanu. Domnul raportor dă citire proiectului de lege pentru ridicarea scaunului mitropolitan al Ungrovlahiei la rangul de Patriarhie. Ia cuvântul și acum domnul Lapedatu - ministrul Cultelor și Artelor. Se pun la vot succesiv toate articolele proiectului de lege și se adoptă fără discuție. Se pune apoi la vot proiectul de lege în total, cu bile. Se votează ,,pentru" cu o unanimitate de 156 voturi.

Astfel, promulgarea legii s-a făcut la 23 februarie, fiind publicată în Monitorul Oficial din 25 februarie 1925, sub titlul: Lege pentru ridicarea scaunului arhiepiscopal și mitropolitan al Ungrovlahiei, ca primat al României, la rangul de Scaun Patriarhal.

Pe baza acestor hotărâri, mitropolitul primat Miron Cristea a devenit primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Urmează scrisori de felicitare din partea Bisericilor surori, precum și acte de recunoaștere a patriarhatului din partea Bisericii Constantinopolului, a Patriarhiei Ierusalimului, a Patriarhiei Antiohiei, a Patriarhiei Alexandriei, a Arhiepiscopiei Ciprului și din toată lumea ortodoxă. Patriarhul Elie Miron Cristea este și rămâne un apostol al neamului românesc. Din tinerețile sale și până în amurgul vieții, conștiința lui de român și de creștin s-a umplut de aceste două realități. Valoarea imensei sale personalități va dăinui peste timp.

 

Lasă un comentariu