„Plevușca" PAVEL CORUȚ (XX)
Poporul român este, tot mai intens, ținta celor mai aberante psihoze păgâne proferate în spațiul public:
Acest documentar este o replică la trei din cărțile lui Pavel Coruț: „Mântuirea de după marea rătăcire" (I), „Secretele vârstelor de aur"(II), „Arta succesului la români" (III)!
Prin insistența lui de a nega Cuvântul lui Dumnezeu revelat în textul sfânt, cu o ignoranță bazată pe idei fixe și răutăcioase, Pavel Coruț combate, trunchiază, răstălmăcește, minte, speculează, ignoră adevărul evident al Teologiei și ajunge chiar să le propună cititorilor săi adoptarea himerelor dintr-o „teologie" inspirată de păgânismul cel mai haotic! Marile lui carențe deformatoare, descalificante intelectual, se țin lanț: pe șarpele ispititor îl consideră identificat „abia în Noul Testament" (I, pg.60), deși prezența lui Satan o semnalează concludent Vechiul Testament; pe creștini îi acuză că „au inventat diavolii" (I, pg.60), deși acțiunile antiumane ale demonilor sunt subliniate explicit în Vechiul Testament: spune că Sf. Scriptură „nu conține nici o referire la cultul moaștelor, oaselor" (I, pg.439), dar puterea sfintelor oseminte este redată în Vechiul Testament prin minunea învierii unui mort care fusese atins de moaștele proorocului Elisei (4 Regi 13, 21); atribuie lui Hristos în chip mincinos faptul că „și-a anunțat ucenicii că el… va fi sacrificat pentru mântuirea neamului său… Nu a întregului neam omenesc" (I, pg.272), însă în realitate Hristos le-a spus „că așa este scris și așa trebuie să pătimească… Și să se propovăduiască în numele Său pocăința spre iertarea păcatelor la toate neamurile" (Lc.24, 46-47); dezinformează când spune că „Misticii n-au pus niciodată problema cunoașterii raționale a Divinității reale" (I, pg.76), întrucât creștinilor li s-a spus cu claritate: „Și aceasta este viața veșnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat" (In. 17, 3); greșește când spune că „divinul nu coboară în uman niciodată" (II, pg.301), pentru că scris este : „Cel ce păzește poruncile Lui rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu în el" (1In. 3, 24); consideră credința în icoane și cruci ca fiind o „practică contrară dogmei creștine" (I, pg.29), dar așa ceva este fals etc. Exemplificările de mai sus sunt suficiente pentru a ne da seama că P.C. nu cunoaște Biblia, nici legile și învățătura Bisericii, iar de aici și până la cele mai excentrice aiureli nu mai este decât un pas…
„Pasul" cu pricina este făcut de P.C. atunci când, așa, din „pur" extremism negaționist, își permite să-și dea cu părerea, după principiul dacă un om nu a văzut America, înseamnă că aceasta nu există, despre persoane biblice și aspecte teologice pe care le consideră controversate, inventate, inexistente… Bunăoară, el și-ar dori plăsmuirea unei lumi, imaginată de… imaginația sa, unde falsul ar deveni „realitate" astfel: heruvimii „nu sunt îngerii lui Dumnezeu" (I, pg.137); Adam și Eva „n-au existat niciodată în realitatea vieții pământene" (I, pg.186); Hristos „n-a mântuit și nu va mântui niciodată pe nimeni" (I, pg.282); Ortodoxia „n-a fost niciodată o credință dreaptă" (I, pg.382); Hristos „n-a fost fiul Divinității" (I, pg.409); diavolii „nu există și nu acționează pe această planetă" (II, pg.98); sensul vieții omului stă în „bucuriile pământene"(II, pg.406), nu în dobândirea Împărăției lui Dumnezeu; agheasma și pomenile sunt niște „superstiții" (II, pg.398) etc. Cât de ignorant poate să fie P.C., ne-o spune chiar el: „Trebuie să ne recunoaștem ignoranța: nu știm exact unde este lumea spirituală în care pleacă sufletele" (II, pg. 28)! Nu s-ar cuveni însă, stimați cititori, ca P.C. să se exprime la singular, nu la plural? Mai ales că o mulțime de oameni știu că sufletele repausaților merg în Rai sau în iad ? Mă rog, autodeclarata ignoranță recunoscută de P.C. este de înțeles cumva, câtă vreme afirmă atât că „soarta există" (III, pg.32), prin însușirea devizei „Ce ți-e scris în frunte ți-e pus" (III, pg. 16), cât și „adevărul" despre reîncarnare („La naștere, spiritul ce se reîncarnează în prunc primește programul pentru întreaga viață" - III, pg.18)! Cu astfel de concepții, anticreștine, toată „învățătura" lui P.C. despre cum să aibă „succes" cei care își pierd timpul ascultându-l, nu mai are chiar nici un rost…
Cu aceeași insistență ca și a unui ofițer năucit de traume, care își continuă lupta pe „front" fără să își mai dea seama că de fapt războiul s-a terminat, Pavel Coruț vrea cu tot dinadinsul să își transpună forțat imaginația lui SF în planul realității noastre cotidiene! Pentru a reuși să substituie creștinismul, „adversarul" a cărui esență seducătoare îi va rămâne necunoscută pe vecie, „marele cunoscător" se întoarce în timp la mentalitatea unor triburi din zorii umanității și, așa cum aceștia își imaginau că putea exista o comuniune duhovnicească între ființele lor și soare, pietre sau animale, „recomandă" (I, pg.428-430) tuturor ieșiților din minți să înlocuiască lucrarea mântuitoare a Tainelor Bisericii cu o parodică „legătură telepatică" prin care oamenii pot vorbi cu… arborii! Ideea lui nu mică, în această lume în care destul de mulți dintre noi au schimbat comuniunea cu Dumnezeu și cu oamenii, pentru că deja au ajuns - în nebunia minții lor - să le „vorbească" animalelor sau păsărilor precum oamenilor, nelăsându-le în legea lor … Și acum, stimați cititori, citiți și vă cruciți și dumneavoastră ce anume vă propune P.C. :
Părinții, în loc să își boteze copilul la Biserică, să își ducă pruncul în fața … arborelui! Ei pot „cere" astfel arborelui să îl „ocrotească" pe copil, fiind „convinși" că , în tot restul vieții, între prunc și arbore s-a „stabilit" o „legătură telepatică" : „Eu vă recomand să vă botezați pruncii în cel mai sănătos stil cu putință (…) ridicați-vă pruncul cu ambele mâini și rostiți… Ulterior, mergeți cu pruncul în fața unui arbore sau pom cu viață lungă, atingeți copilul de scoarța acestuia și rugați-vă simplu: Fratele nostru verde, acesta este fiul (fiica) nostru (noastră)…( numele). Te rugăm să-l (s-o) iei sub ocrotirea ta! Din acel moment, între prunc și vânjosul arbore se dezvoltă o legătură telepatică, de care copilul va beneficia întreaga viață. Atât este suficient. Spectacolul … creștin de botez este absolut inutil" (I, pg.428)!
Și ritualul Cununiei se poate face, așa cum este „convins" P.C., aproape ca și … „botezul" de mai sus: mirii nu ar trebui decât să planteze un arbore în fața căruia, „convinși" că acesta îi va ajuta să rămână „uniți", să rostească pe rând un legământ de credință: „Eu vă recomand să renunțați la cheltuielile extravagante și la ritualul dezonorant din religia … creștină, atunci când vă hotărâți să vă uniți destinele. E mult mai simplu să vă îmbrăcați în haine curate, să ieșiți afară, sub Cerul înstelat și să rostiți … Mai apoi, puteți merge împreună să plantați un arbore sau pom cu viață lungă și să rostiți, pe rând, un legământ de credință după obiceiul arian: Fratele nostru verde, te rugăm să fii martor al iubirii noastre… Te rugăm să ne ajuți să rămânem uniți mereu (…) Ulterior cununiei de acest tip, tinerii soți vor trece des pe la arborele sau pomul iubirii, îngrijindu-l sau privindu-l cu dragoste. Între ei se va dezvolta o legătură telepatică strânsă, așa cum nu poate lega nici un fel de preot" (I, pg.430)!
„Teoriile" lui P.C. , ca unul ce afirmă că „ne încarnăm pe pământ pentru a ispăși o vină ancestrală… pentru a învăța și a evolua mereu către marele spirit superior" (III, pg.116), confirmă (ca și în „teoria" anticreștină despre rolul înmormântării și milosteniei) că el nu crede în învierea trupurilor și în Judecata lui Dumnezeu: „Trupul muritor e dat viermilor, se descompune lent (…) De ce să faci parastase, pomeni etc unei bucăți de carne aflate în putrefacție, când luminoasa parte din om, sufletul, e vie, dar în altă lume universală ?" (I, pg.433)! Tocmai în aceasta constă marele mister al rânduielii divine: că vine o vreme când trupul descompus al omului, prin minune, se va ridica din mormânt și se va reuni etern cu sufletul (formându-se un om spiritualizat) fie în Împărăția lui Dumnezeu, fie în … iezerul de foc …
