Noul premier al Republicii Moldova, Chiril Gaburici, se va deplasa în această săptămână la Bruxelles, în prima sa vizită oficială în străinătate de la preluarea mandatului de șef al guvernului de la Chișinău, informează mass-media locală.
Anunțul a fost făcut duminică de liderul Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, în cadrul unei emisiuni televizate, precizând că discuțiile pe care premierul Gaburici le va avea la Bruxelles vor fi axate pe subiecte ce vizează agenda europeană a Republicii Moldova. Vlad Filat a subliniat cu această ocazie că integrarea europeană a Republicii Moldova nu este negociabilă și că acest obiectiv rămâne o prioritate în programul de guvernare al noului cabinet de miniștri.
Premierul Gaburici sublinia însă, vineri, în cadrul unei întâlniri cu șeful delegației UE la Chișinău, Pirkka Tapiola, că punerea în aplicare a prevederilor Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, semnat la 27 iunie 2014 la Bruxelles, stă la baza programului de activitate al guvernului său.