În anul 1994, deschizând simpozionul ocazionat de atribuirea numelui ,,Gimnaziul Virgil Onițiu" fostei Școli Generale nr.1, din Reghin, profesoara Floarea Sălăgean, directoarea școlii, făcea următoarea remarcă: ,,În mod normal, ar fi trebuit ca această școală să poarte numele învățătorului Gheorghe Maior, însă faptul că în oraș mai există două școli cu numele de ,,Maior" - Liceul ,,Petru Maior" și Gimnaziul ,,Augustin Maior" - ne-a determinat să renunțăm la ceea ce ar fi fost firesc, pentru a evita eventuale confuzii". Într-adevăr, dintre cei care au slujit cu abnegație, prima, și mult timp singura, școală românească din Reghin, școală confesională greco-catolică, Gheorghe Maior a luminat pe altarul acesteia ca o făclie aprinsă, timp de peste 40 de ani.
S-a născut, nu departe de Reghin, într-o familie de țărani din satul Huduc (azi Maiorești) de pe Valea Mureșului, la 25 aprilie 1846, din părinții Grigorie și Nastasia, rămânând orfan de tată, care a căzut martir în Revoluția de la 1848. Urmează clasele elementare la Școala din Reghin, școală în care va reveni apoi ca învățător și director, gimnaziul la Târgu-Mureș și Institutul Pedagogic (,,Preparandia") la Blaj, unde obține diploma de învățător, în urma unui examen promovat cu calificativul ,,eminență" în fața unei comisii din care făceau parte Ioan Micu Moldovan, Ioan Fekete Negruțiu și Ștefan Pop.
Funcționează mai întâi, între anii 1868-1870, la Școala Grănicerească din Veștem, în zona Sibiului, iar apoi din 1870 și până la pensionare, în 1911, la Reghin unde, încă de la început, își pune amprenta asupra bunului mers al școlii. În 1872 ziarul „Federațiunea", din Pesta, apreciază progresul înregistrat la școala din Reghin, făcând referire la învățătorul Gheorghe Maior, care ,,...în instrucțiune folosindu-se de cel mai nou metod de propunere, a dovedit că în științele pedagogice e destul de înaintat". Menționăm că aici, pe lângă copiii românilor din Reghin, veneau și unii din satele învecinate, școala înregistrând în perioada respectivă un progres consemnat în presa vremii, dar mai ales în rezultatele pe care le vor obține elevii, unii dintre aceștia ajungând, cu timpul, nume cunoscute ca: Vasile Dumbravă, Emilian Popescu, Virgil Onițiu, Elie Cristea (viitorul patriarh), Andrei Ghidiu, Th.A.Bogdan și alții. Experiența și competențele sale profesionale le-a împărtășit, cu generozitate, și altora mai ales cu ocazia cursurilor suplimentare, pe care le-a susținut chiar și în timpul vacanțelor de vară. În perioada când el era director, în anul 1885, s-a construit un nou local de școală, din piatră și cărămidă, cu săli de clasă mai încăpătoare, prin contribuția unor reghineni, îndeosebi a protopopului greco-catolic, Basiliu Rațiu, și a viitorului memorandist, Patriciu Barbu.
Pe lângă activitatea la catedră, s-a implicat din plin în viața culturală, economică și politică a Reghinului. A fost membru fondator al Despărțământului ASTRA Reghin (1874), a făcut parte din comitetul de conducere al asociației, la nivel central, iar în 1890 a fost printre organizatorii adunării generale a acesteia la Reghin. Ca membru al Partidului Național Român, în 1884 a fost ales secretar al clubului din Reghin, iar la 5 noiembrie 1918 a fost cooptat în Consiliul Național Român județean, cu sediul în Reghin, aducându-și în cadrul acestuia o importantă contribuție la activitatea pentru unirea Transilvaniei cu Patria-Mamă.
În viața de familie a fost un soț și un părinte exemplar, alături de soția sa, Terezia (născută Cornea), a dovedit calități deosebite în educarea propriilor copii, Olivia, Augustin, Iuliu, Gheorghe și Ana. Doi dintre fiii săi vor aduce faimă numelui: Augustin Maior (1882-1963), inginer, inventatorul telefoniei multiple, fizician, profesor și decan al Facultății de Științe de la Universitatea din Cluj, iar Iuliu Maior (1886 - 1945) a fost preot, profesor, publicist, scriitor și canonic mitropolitan la Blaj.
A decedat la 23 noiembrie 1927, fiind înmormântat în cimitirul Bisericii ,,Sfânta Treime", adevărat panteon național al românilor din Reghin, alături de alți oameni celebri ai urbei. Iar dacă astăzi - printr-un miracol - învățătorul Gheorghe Maior și-ar îndrepta din nou pașii spre școala în care el a ,,slujit", cu atât de mult patos, n-ar mai găsi clădirea, dar nici unitatea școlară propriu-zisă. ,,Gimnaziul Virgil Onițiu" (fosta Școală Generală nr.1 Reghin), cea mai veche școală românească din oraș, datorită unor prevederi legislative și a unor dispoziții administrative discutabile, a fost desființată, și nu de… austro-ungari și nici de… regimul comunist, ci de oameni ai zilelor noastre, la început de mileniu trei!
