Părintele Rafail Noica

Anul 2015 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca „Anul omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi" și „Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din eparhii". Am ales pentru această lună pe Părintele Rafail Noica.

Părintele Rafail Noica este fiul marelui filosof român Constantin Noica. Părintele Rafail Noica, recunoscut drept unul dintre cei mai mari duhovnici români, este cunoscut și sub titulatura de ieromonahul de la Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul, ținutul Maldon, Essex, din Anglia. Începând cu anul 1993, prin retragerea sa într-o sihăstrie din Munții Apuseni și prin rugăciunile înălțate aici, Domnul va binecuvânta și mai mult pământurile românești.

Părintele Rafail Noica s-a născut în anul 1942. Tânărul va primi, în familie, o educație creștină minimă, întrucât tatăl său nu era preocupat de așa ceva (punând accent mai mult pe latura filosofică a vieții, decât pe cea creștină), iar mama sa era de confesiune anglicană. Creștinismul de început al tânărului Rafail se rezumă doar la participarea la Slujba de Înviere, pentru a lua lumină.

Tatăl său, filosoful Constantin Noica, ca un mărturisitor ales al culturii, va avea multe de pătimit din partea regimului vremii. Odată cu forțarea acestuia la un domiciliu obligatoriu, în Câmpulung Muscel, familia Noica se va afla greu încercată. La vârsta de doar 13 ani, cu scopul primirii unei educații mai alese, mama sa îl va lua cu ea în Anglia (țara ei de origine).

Din punct de vedere religios, tânărul Rafail va trece printr-o îndelungată călătorie a căutărilor și a zbuciumărilor interioare. Inițial, el se va alătura anglicanilor, însă aici nu va rămâne prea mult timp. După cum el însuși spunea, în mărturiile sale, „atmosfera de la anglicani era foarte sărăcăcioasă, foarte rece, plicticoasă chiar. Nu în sensul că te-ar apuca căscatul în biserică, ci în sensul că nu te hrănea cu nimic".

După experiența anglicană, Rafail Noica va trece pe la penticostali, congregaționaliști, Armata Salvării și altele asemenea. Dintre toate confesiunile întâlnite, cel mai mult se va atașa de comunitatea baptistă, unde va și sta un an și jumătate. În protestantism, el se va poticni în special în textele scripturistice referitoare la Sfânta Euharistie.

Golul interior simțit în această perioadă îl umple de o sete existențială, astfel, într-o zi el simte că o lumină din sufletul său îl cheamă înapoi la Ortodoxie. Din mila lui Dumnezeu, față de cel sincer căutător al mântuirii, Rafail Noica îl va întâlni pe Părintele Sofronie Saharov, părintele duhovnic al Mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul din Essex. Acesta îl va îndemna pe Rafail să-și termine studiile, urmând ca mai apoi să își hotărască cele mai mari ale vieții.  Întoarcerea la Ortodoxie a avut loc în anul 1961. În nu mai mult de patru ani, tânărul Noica va simți, în inima sa, acea chemare imposibil de înăbușit, a monahismului. Astfel, în anul 1965, Părintele Rafail Noica este tuns în monahism, la Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din Essex, de către Părintele Sofronie Saharov. Vorbind mai apoi despre tunderea lui în monahism, el va spune: călugăria este „răspunsul la întrebările ce mi le puneam din copilărie".

Precum orice întoarcere a inimii urmează unei rătăciri, unei secete spirituale și unei căutări sincere, tot așa a fost și cu întoarcerea acasă a Părintelui Rafail Noica. A fost nevoie de o adevărată pribegie prin confesiunile protestante, pentru a simți profunzimile Ortodoxiei. Perioada aceea este socotită ca o lucrare a lui Dumnezeu cu el, pentru că „dacă n-aș fi trăit Ortodoxia ca un convertit, poate că n-aș fi putut niciodată să o văd în frumusețea ei strălucitoare, drept singurul adevăr al istoriei".

Părintele Rafail Noica se va întoarce în România în anul 1993, după 38 de ani de depărtare, „aidoma slăbănogului din Evanghelie", după cum el însuși mărturisește. În țară, el nu-și va alege pentru sine nici o mare mănăstire, ci o tainică și negăsită sihăstrie din Munții Apuseni. De pe aceste stânci neclintite ale credinței și patriotismului apusean, Părintele Rafail Noica înalță lui Dumnezeu - după puteri, rugăciunile sale și ale oamenilor.

Patriarhia Română l-a vrut episcop, dar Părintele Rafail Noica a respins oferta, cu eleganță, dar și cu fermitate. Acest lucru arată nu o fugă de responsabilitate, cât o simplitate și o autentică smerenie, asemeni marilor sfinți de odinioară, care fugeau din cetate atunci când li se propuneau funcții sau onoruri.

Legat de mărturia scrisă a experienței lui duhovnicești, părintele afirmă în stilul său propriu: „Am scris o singură carte, care se numește Gânduri. Am scris-o, mai ales, din îndemnul cuiva, care se aștepta ca fiul lui Noica să scrie o carte. Și când a deschis această carte, prima pagină era albă, a doua era albă și toate celelalte la fel. Acum, la sfârșitul vieții mele, mă gândesc să scriu o carte care s-ar numi Memorii, fiindcă așa scriu toți oamenii mari. Or, cum eu mi-am pierdut memoria, această carte va fi asemenea celei dintâi!"

Cu toate acestea, cuvinte ale Părintelui Rafail Noica se găsesc în două cărți, câteva articole și o serie însemnată de minunate conferințe. Conferințele duhovnicești la care participă părintele oferă o bucurie nespusă participanților. La toate conferințele el participă cu binecuvântarea Arhiepiscopului Andrei Andreicut.

Părintele Rafail Noica se coboară rar din munții săi, și o face numai pentru că este insistent solicitat să dea cuvânt de folos credincioșilor. Când conferențiază el, nici o sală nu este suficient de încăpătoare; mii de oameni din toată țara merg să-i soarbă cuvintele la Alba Iulia - unde Ieromonahul vorbește o dată sau de două ori pe an în public - sau, mai rar, în București ori alte orașe ale țării.

„Celălalt Noica", Editura Anastasia, București, 1994

„Cultura Duhului", Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2002.

Lasă un comentariu