230 DE ANI DE LA UN FEBRUARIE ÎNSÂNGERAT

Constrângerile nu au fost primite niciodată prea bine de românul însetat de libertate. Pe de altă parte, nici statutul de tolerat în propria țară nu l-a făcut să se simtă împăcat și să accepte de bună voie să devină sclavul ambițiilor de înavuțire ale unor străini de neam și țară. Una dintre lecțiile cele mai sângeroase în acest sens a fost Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan, izbucnită în iarna lui 1784 și sugrumată prin cumplita executare, la data de 28 februarie 1785, a lui Cloșca și Horea. Răscoala, pornită într-o Transilvanie imperială, a îmbrăcat rapid caracter național, focul durerilor adunate în ani întregi de vitregie pârjolind din comitatul Zărandului, în comitatul Hunedoarei și până în țara Românească o mulțime de nobili care nu au înțeles că românul e în țara lui stăpân.

Autoritățile militare și civile ale acelor timpuri au făcut tot ce le-a stat în putință și mai mult decât atât ca să strivească avântul de eliberare națională, dar nu au reușit decât să creeze niște eroi și niște simboluri naționale, în numele și pentru faptele cărora, românii nu au mai lăsat să li se pună grumazul sub talpa nimănui. Execuția lui Horea și Cloșca prin frângerea cu roata stă mărturie peste veacuri că pământul țării noastre, stropit cu sânge de oameni bravi, este sfânt și că românul nu a dat înapoi din fața dușmanului pentru a-și păstra demnitatea națională. Îmi imaginez, câteodată, o dimineață rece de februarie, în care pe Dealul Furcilor apar două care însoțite de un escadron de cavalerie din Toscana. Era ora 9 când a început sângeroasa procesiune, la care au fost aduși cu forța să asiste în jur de 3.000 de iobagi din peste 400 de sate, ca să le fie învățătură de minte tuturor celor care se ridicau împotriva puterii. Îl văd parcă, cu ochii minții, pe Horea, asistând în picioare la cele peste 20 de lovituri primite de Cloșca și mă întreb ce gânduri

i-au fulgerat mintea încrâncenată înainte de a fi ridicat el însuși pe roată și de a-i fi zdrobite picioarele de 4 lovituri crunte, apoi de a-i fi sfârtecat pieptul de încă 9 lovituri, până ce sufletul său și-a găsit pacea eternă? Pentru intimidarea poporului, trupurile sfârtecate ale celor trei capi ai Răscoalei de la 1974 au fost ridicate în țeapă și expuse în cele mai de seamă localități din comitatele Alba și Hunedoara. țin minte că prima dată când am citit despre execuție, copil fiind, am plâns pentru bravii noștri, apoi m-a năpădit o ură crâncenă pentru toți profitorii și neaveniții care s-au trezit să ne calce în picioare în propria noastră țară. Mai târziu, am înțeles că cei care au pierdut au fost ei, netrebnicii cotropitori de neam, pentru că astfel de exemple întăresc spiritul național și nu demonstrează altceva decât că niciun sacrificiu nu este gratuit atunci când e vorba de libertate și demnitate.

Au trecut 230 de ani de la acel februarie însângerat, care a avut un răsunet larg și peste hotare. În toată Europa au fost publicate articole de presă, rapoarte diplomatice și chiar broșuri și calendare cu cei trei lideri ai răscoalei, oamenii de cultură și filosofii găsind material pentru lucrările și studiile lor ani la rândul. Noi, în schimb, nu vom uita că datorită Răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan a fost câștigat dreptul la învățătură, s-a acordat libertatea pășunatului, scutirea de cărăușie și au fost desființate servitutea personală, legarea de glie (august 1785) și căsătoriile cu consimțământul nobilului. În fiecare an, la 28 februarie, mă opresc să aprind trei lumânări, călăuză sufletelor mari care își caută odihna prea departe de neamul pe care

l-au apărat, un minim omagiu adus unor fapte de glorie.

Lasă un comentariu