Clasamentul adevărului în Liga 1

Distribuie pe:

Sezonul 2014-2015 e cu siguranță unul dintre cele mai dificile din istoria Ligii 1, multe dintre cele 18 combatante având grave probleme financiare și fiind dependente în mare măsură de banii proveniți din drepturile TV. Mai mult, nu mai puțin de șase echipe sunt în insolvență și nu au dreptul să evolueze în cupele europene, indiferent de locul ocupat la finalul sezonului. Este o situație nouă pentru fotbalul românesc, dar care pare să devină obișnuință, dacă „trendul" ultimelor sezoane va continua. Anul trecut, CFR Cluj s-a calificat în Europa League deși a terminat campionatul pe locul 6, sub Dinamo și FC Vaslui, echipe măcinate de problemele financiare. Acum, situația pare și mai complicată și sunt șanse mari ca locul 7(!) să garanteze calificarea în Europa League. Adică exact ca în marile campionate ale Europei, dar din cu totul alte motive.

Primește CSU Craiova „ok"-ul din partea UEFA?

Cum s-a ajuns în această situație? Petrolul și Dinamo, echipele clasate în acest moment pe locurile 2 și 6 sunt în insolvență, în timp ce CSU Craiova (locul 4) a fost afiliată în 2013, nu este așadar membru afiliat timp de trei sezoane consecutive, motiv pentru care nu ar avea dreptul să participe în cupele europene.

În plus, în semifinalele Cupei României evoluează Steaua, Petrolul, CFR Cluj și U Cluj. Roș-albaștrii au șanse mari să câștige campionatul și vor evolua astfel în preliminariile Champions League, iar celelalte 3 formații sunt în insolvență, deci nu vor beneficia de locul oferit de competiția secundă a țării în Europa League. Astfel, locul din Cupa României va fi luat de echipa cel mai bine clasată din Liga 1 (care să și aibă drept de joc în Europa).CSU Craiova este în acest moment într-o situație aparte, oltenii sperând că vor primi dispensă din partea UEFA pentru ca „regula celor trei sezoane" să fie ignorată în cazul lor și să poată juca în Europa chiar din sezonul viitor. Cu Petrolul și CSU Craiova scoase din joc, Steaua, Astra și ASA Târgu-Mureș par în acest moment sigure de locul lor în viitoarea ediție a cupelor europene. Doar decizia UEFA în cazul CSU Craiova le poate pune probleme.

Se bat pentru evitarea retrogradării sau pentru Europa?

Însă până când UEFA va oferi un răspuns clar, situația rămâne neschimbată și, la cum arată în acest moment clasamentul, locul 7 ar asigura participarea în Europa League. În acest moment, FC Botoșani pare favorită să prindă ultimul loc care asigură accesul în Europa League, însă Viitorul, Pandurii, Chiajna și FC Brașov pot spera și ele la o calificare. În cazul lor, lupta pentru evitarea retrogradării se poate transforma peste noapte într-o veritabilă cursă pentru accesul în Europa League. Practic, Viitorul lui Hagi e la 6 puncte de primul loc care ar putea trimite în Europa League și la 4 de primul loc retrogradabil.

Cum arată clasamentul la vârf în Liga 1, fără echipele care nu au dreptul să evolueze în Europa

1. Steaua - 44 puncte - preliminarii Champions League

2. ASA Târgu-Mureș - 36 pct. - preliminarii Europa League

3. Astra - 32 pct. - preliminarii Europa League

4. FC Botoșani - 28 pct. - preliminarii Europa League

5. Viitorul - 22 pct.

6. Pandurii - 21 pct.

7. Chiajna - 21 pct.

8. FC Brașov - 20 pct.

9. Gaz Metan Mediaș 19. pct.

Clasament actual al Ligii 1 (top 9), după 19 etape - cine ar merge în Europa dacă ar conta doar criteriul sportiv

1. Steaua - 44 puncte

2. Petrolul - 39 pct.

3. ASA Târgu-Mureș - 36 pct.

4. CSU Craiova - 33 pct.

5. Astra - 32 pct.

6. Dinamo - 32 pct.

7. FC Botoșani - 28 pct.

8. Viitorul - 22 pct.

9. Pandurii - 21. pct.

Lasă un comentariu