„RELIGIA şi METAFIZICA nu pot fi înţelese de spirite necredincioase şi cu atât mai puţin de spirite batjocoritoare şi cel mai puţin de spirite răzbunătoare şi deloc de spirite telurice (terestre, lumeşti). Pe unii oameni îi ţine în viaţă încrederea în Dumnezeu; pe alţii tăria morală; pe alţii curajul biologic, un fel de curaj fizic; pe alţii încăpăţânarea; pe alţii, orgoliul; pe alţii, infantilismul (gândire copilărească); pe alţii, iluzionarea; pe alţii, aventurismul; pe alţii, nesimţirea, platitudinea, amorfismul (lipsă de orientare)... Multe lucruri îi fac pe oameni să reziste la mizeria constituţională a vieţii. Dar cu credinţa religioasă, chiar elementară, nu se poate compara nimic".
Vasile Băncilă (1897-1979), filosof, pedagog, eseist, memorialist, epistolier, orator, metafizician român. Face parte din generaţia de aur a intelectualilor care au visat şi realizat ROMÂNIA MARE, jertfindu-se pentru acest ideal... el însuşi fiind invalid din primul război mondial. A avut un sistem filosofic original şi autentic românesc, fiind numit la timpul respectiv „cel mai fecund creator" al generaţiei sale. Poetul Nichifor Crainic, referindu-se la stilul scrisului lui Vasile Băncilă, afirmă: „Este curat, nealambicat, provenind dintr-o onestitate intelectuală şi a unei nealterate purităţi sufleteşti". S-a simţit familiar în spaţii ca: „metafizica, logica, estetica, pedagogia, sociologia, filosofia culturii şi a religiei".
***
„Niciun alt sistem de explicări, ştiinţifice sau filosofice, nu dă omului o certitudine aşa de absolută, ca cele religioase".
Petre P. Negulescu (1872-1951), filosof şi om politic român, membru titular al Academiei Române. A fost numit de Titu Maiorescu „Student eminent". A fost profesor universitar la Iaşi. În anul 1927 a fost ales preşedintele Camerei Deputaţilor. Bombardamentele asupra Bucureştiului din 1944 îi distrug casa şi biblioteca. Se stinge din viaţă la 79 de ani, iar ultimii ani i-a trăit într-o sărăcie lucie, uitat şi izgonit din Academia Română.
***
„Religia e expresia întregii personalităţi a omului".
Dumitru D. Roşca (1895-1980), filosof român, membru titular al Academiei Române
„1001 CUGETĂRI"