Potrivit ultimelor date făcute publice de Institutul Naţional de Statistică, în trimestru IV al anului trecut, numărul mediu de pensionari a fost de 5,34 milioane de persoane, în scădere cu 47.000 de persoane faţă de acelaşi trimestru al anului 2013.
Pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,9%), iar pensia medie pe care au primit-o a fost de 844 lei în trimestrul IV 2014, mai mare cu 4,4% faţă de acelaşi trimestru al anului 2013, cu diferenţe semnificative în teritoriu. Astfel, cea mai mică valoare a pensiei medii s-a înregistrat în judeţul Giurgiu (678 de lei), iar cea mai mare, în municipiul Bucureşti (1.068 lei).
Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (73,4%, în timp ce pensionarii cu pensie anticipată şi anticipată parţial au reprezentat doar 2,1%, iar numărul total al beneficiarilor de pensie socială a fost de 495.000 de persoane.