„În vederea participării în cadrul consiliilor de etică din spitalele publice a reprezentanţilor asociaţiilor de pacienţi (organizaţiilor societăţii civile active în sectorul de sănătate) şi al stimulării implicării reprezentanţilor acestora în procesele consultative şi decizionale ce privesc serviciile de sănătate, Ministerul Sănătăţii, prin Compartimentul de Integritate, a iniţiat procedura de constituire a unui registru naţional al asociaţiilor de pacienţi", anunţă Ministerul Sănătăţii, printr-un comunicat de presă.
Registrul asociaţiilor de pacienţi va fi organizat pe judeţe şi va fi publicat pe pagina web a Ministerului Sănătăţii, fiind comunicat tuturor unităţilor sanitare publice. Scopul acestuia este facilitarea comunicării şi cooperării între Ministerul Sănătăţii, unităţile sanitare şi reprezentanţii asociaţiilor de pacienţi (organizaţiilor societăţii civile în interiorul sistemului public de sănătate), atât cu privire la activitatea consiliilor etice, cât şi în cadrul altor iniţiative de cooperare şi informare.
Asociaţiile de pacienţi (organizaţiile societăţii civile active în sectorul de sănătate) sunt rugate să descarce formularul de înregistrare postat pe adresa: http://www.integritate.ms.ro/?pag=231 şi să-l transmită, cât mai repede, pe adresa de e-mail: cristian.petcu@ms.ro sau să încarce datele direct, folosind următorul link: http://infrastructura-sanatate.ms.ro/inscriere-asociatii-pacienti