Astăzi, 3 aprilie, la Centrul Cultural „Mihai Eminescu" (holul central), Primăria Municipiului Târgu-Mureş, în colaborare cu Protopopiatul Ortodox Mureş, Asociaţia Artiştilor Plastici Mureş şi Societatea Culturală „Mioriţa", organizează, la ora 12, vernisajul expoziţiei de icoane şi tradiţionalul concurs de încondeiat ouă, ediţia a II-a - între orele 10 - 12.
La manifestări, participă copii de la gimnaziile „Al. Ioan Cuza", „Tudor Vladimirescu", „Mihai Viteazul", „Europa", „Liviu Rebreanu", „Serafim Duicu", precum şi elevi de la Colegiul „Unirea".
Expoziţia va fi deschisă până în data de 14 aprilie, între orele 10-18.