Iisus a zis: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta, căci și el este fiul lui Abraam". „Ce este cu neputință la oameni este cu putință la Dumnezeu" (Marcu, capitolul nr. 10, versetul nr. 14, versetul nr. 26, Luca capitolul nr. 1, versetul nr. 17).
Pe Grigore Moldovan l-am cunoscut într-o noapte de vară, când natura s-a dezlănțuit și furtuna puternică a rupt jumătate din pădurea unde mă aflam cu vacile la păscut. Ploua torențial, iar coliba unde mă adăposteam era descoperită, focul nu mai pâlpâia. Îmi era frică, când în acele momente s-a apropiat un bătrânel cu un toiag în mână. Micuț de statură, nu știu dacă avea 1,60 m. Avea o mustață mare, opinci în picioare, legate până aproape de genunchi cu curele din piele. Eram copil pe la vârsta de 10 ani, păzeam vacile familiei noastre: bătrânelul care semăna cu marele conducător Mircea cel Bătrân m-a luat în brațe și printre brazii căzuți m-a dus la el acasă, unde îl aștepta lelea Măriuță, o femeie micuță, cu defecțiuni la picioare. M-a pus pe laița din căsuța sărăcăcioasă pe care o aveau aceste două suflete, m-a învelit, mi-a făcut ceai fierbinte, iar nenea Grigore s-a întors la vacile care erau împrăștiate prin pădurea doborâtă la pământ, ca să le adune. După acest incident, am prins dragoste de aceste suflete, o dragoste așa de mare, încât, dacă nu-i vedeam într-o zi, mi se făcea rău, iar noaptea nu puteam dormi. Eram ca și copilul lor, când nu îi găseam acasă, găseam cheia știută de mine și de dânșii, descuiam și intram în această căsuță mică și găseam mere pe masă, prune, mămăligă cu brânză și o sticlă cu apă rece. Eram tare bucuros. Duminica când eram și eu liber nenea Grigore mă ducea în fundul Mermezeului unde făcea cărbuni pentru fierari: „Era mare meșter în facerea cărbunelui, stătea câte 5 zile în munte, își răsucea bucuros mustața, când primea plata pentru munca depusă. Era un mare povestitor. Într-o noapte, când păzea cărbunii, a venit un urs la el cu un țăpuș în picior, i l-a scos, iar după vindecare, spunea că ursul fura lemne din parchetul pădurarilor și i le aducea lui. Vorbea cu păsările, cunoștea păsările după cântat, când mergea prin pădure cânta împreună cu ele, scotea niște sunete numai de el știute și probabil și de păsări.
Cunoștea șerpii: pe cei veninoși îi prindea de cap și le rupea dintele din față, spunea că prin acel dinte curge veninul. Nu-i ucidea. În fiecare an avea porc, era mare prieten cu el, dar când trebuia să fie înjunghiat, în ziua aceea nu-l găsea nimeni, pleca de acasă. Nu a făcut armata, din cauza înălțimii, dar a fost dus pe front pentru a strânge morții, nu vorbea ce a văzut acolo. Avea un prieten maghiar, Kisfolasi Ioan. Vorbea cu el pe ungurește, ca să nu înțeleg eu. În acele momente fumau mult amândoi și le vedeam ochii umeziți la amândoi. Cred că era mare durere în sufletul lor.
Autoritățile au vrut să-l evacueze, nu cunosc motivul, cunosc atât că, într-o dimineață devreme, au venit o suită de oameni cu răngi și topoare să-i demoleze căsuța, aveau cu ei o scară. I-au trezit pe bătrâneii mei din somn. Nenea Grigore, în izmene, i-a întrebat ce au de gând să facă, șeful a răspuns că trebuie să-i demoleze casa și să-i evacueze!
„Măi oameni buni", a zis nenea Grigore, stați un pic să vă fac ceva de mâncare, că sunteți flămânzi, și după aceea vă apucați de treabă. Autoritățile au rămas așa de impresionate de această atitudine a lui nenea Grigore, încât au plecat și nu s-au mai întors. Avea o carte din care citea, nu o dădea la nimeni, spunea că un profet, pe nume Mica, spune: „Ți s-a arătat, omule, ce este bine și ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubești mila și să umbli smerit cu Dumnezeul tău?" Se ruga în căsuța întunecoasă, avea un altar al familiei. Avea zile când stătea la Gura Mermezeului, unde se colecta și laptele, avea o traistă cu merinde, o sapă în spinare și întreba pe săteni cine are nevoie de un om la sapă, fiind că el se angajează fără plată în acea zi. Oamenii erau mirați de faptele acestui om. A fost dus la minele de sare din U.R.S.S.
A scăpat de acolo, nu știu cum. S-a retras în satul Ciobotani unde a și fost înmormântat lângă căsuța mult iubită de dânsul, lângă Valea Mermezeului, unde se uita cu mult drag la mersul ei la vale și urmărea revărsarea ei în Mureș.
Bunul Creator să-l odihnească!
A fost un om minunat, cu mult suflet.
