Parlamentul va fi „curat" abia atunci când și noi, votanții, vom fi respectați!

Speriați de avalanșa arestărilor și încătușărilor, parlamentarii au trecut la acțiune. Cum? Eliminând „spectacolul cătușelor". Comisia juridică a Senatului a modificat recent Codul de Procedură Penală, la propunerea lui Șerban Nicolae (PSD), astfel încât încătușarea va fi „ o măsură excepțională", la care se va recurge doar în cazul persoanelor care au comis infracțiuni cu violență, ori s-au opus măsurii reținerii sau arestării preventive. Decizia este - în opinia multor comentatori - legitimă, solicitată și de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), și ea nu va altera actul de justiție. Acțiunea poate fi apreciată și ca un act de curaj în lupta cu procurorii, mai ales după ce, în ultima perioadă, și în Senat, și la Camera Deputaților au fost respinse unele cereri ale DNA de reținere și arestare preventivă.

Asta nu înseamnă însă că opinia publică îi consideră pe politicieni buni, iar pe procurori răi! Dimpotrivă, procurorilor nu li se iau pârghiile pentru a ancheta dosarele de corupție. În ochii opiniei publice, Parlamentul va fi unul „curat", abia atunci când și noi, votanții, vom fi respectați. Or, deocamdată, în toate sondajele de opinie, Parlamentul României se află - inclusiv când este raportat la alte țări membre ale UE - în coada credibilității. La una din cauze, ne-am mai referit în comentariile noastre. În pofida prevederilor Legii nr. 96/2006, privind statutul deputaților și senatorilor - conform cărora „parlamentarii nu pot fi trași la răspundere juridică pentru voturile sau opiniile politice exprimate" -, de mulți ani, asumarea răspunderii pentru faptele sau acțiunile liderilor politici (altele decât cele stipulate în lege, cap. V, art. 22) a reprezentat o himeră. Urmarea: în spatele imunității s-au ascuns cele mai mari fapte de corupție, de-a lungul tuturor guvernelor postdecembriste. Iar, pe cale de consecință, Parlamentul - care ar trebui să reprezinte „simbolul" a ceea ce numim „democrație" (întrucât este expresia votului cetățenilor) - se află în coada credibilității.

Din păcate, nici votul uninominal - prin care actualii parlamentari au fost, în parte, aleși,

nu a schimbat datele problemei. Și acum, ca și în trecut, parlamentarii (nu chiar toți, evident!) se ghidează după principiul „o mână spală pe alta", iar în spatele voturilor se ascunde spiritul gregar al unei găști în care compromisurile și interesele de gașcă primează.

Cum să aibă credibilitate Parlamentul, câtă vreme, în probleme ce vizează privilegiile deputaților și senatorilor, se votează ca pe vremea Marii Adunări Naționale, Puterea și Opoziția votându-și, după caz, în unanimitate deplină pensii sau indemnizații speciale, fără cea mai mică remușcare și jenă față de cei care i-au ales, concedii în perioada campaniilor electorale (și nu numai) etc., etc.?

Pe de altă parte, deși presa a semnalat, nu o dată, cazuri de corupție în care au fost implicați parlamentarii, ridicarea imunității vreunui lider politic (parlamentar) a devenit, practic, o luptă cu morile de vânt. Omul de rând se întreabă: dacă tot nu sunt vinovați - cum declară pe la televiziuni, ori în plenul Parlamentului - de ce se sustrag, profitând de imunitate, Justiției? Așa stând lucrurile, mai poate avea alegătorul încredere într-un asemenea politician? Mai poate fi etichetat Parlamentul drept unul „curat", câtă vreme nu-și respectă propriii votanți? Greu de crezut.

Sigur, nu generalizăm. Există și parlamentari valoroși și conștiincioși. Dar, per ansamblu, „imunitatea parlamentară este o… piatră de moară de gâtul politicienilor."

Și mai e o problemă: numărul parlamentarilor. Acesta, în loc să scadă, a crescut fără precedent. La dimensiunea și populația României sunt prea mulți cei care, fără a face aproape nimic, toacă banii țării și mai mult încurcă, uneori, lucrurile decât să le simplifice în Parlament.

Acum, în 2015, cu USD la Guvernare și „noul" (cu oameni vechi) PNL în Opoziție, reducerea numărului de parlamentari a revenit în actualitate. Și președintele României, Klaus Iohannis a avut consultări cu partidele politice, pentru a discuta calea de urmat către reducerea numărului de parlamentari. Numai că - spun analiștii politici - reducerea numărului de parlamentari la 300, așa cum s-a decis în urma unui referendum validat, este un cartof fierbinte aruncat între partidele care au alternat la Putere. Nicio majoritate nu s-a apucat la treaba asta din motive meschine și pragmatice ce țin de interesele personale ale celor care s-au cocoțat în funcții de parlamentari. E greu să ajungi la determinarea unei majorități să voteze legi prin care să-și taie singură din fotolii.

În realitate, până când nu vom face ceea ce spunem (și promitem, la un moment dat), e greu de crezut că se va schimba ceva (în bine) în România. Să menționăm, de asemenea, că, în primăvara lui 2014, și Comisia de la Veneția a emis un punct de vedere referitor la proiectul de modificare a Constituției și a precizat că este „o decizie înțeleaptă" ca numărul deputaților să fie limitat la 300, dar o prevedere identică trebuie să existe și la Senat. Comisia a reafirmat, totodată: „Ne exprimăm mirarea că, deși atribuțiile celor două Camere sunt aproape identice, numărul Senatorilor nu este stabilit de Constituție."

Până una-alta, cine împarte, parte-și face, zice o vorbă din popor. Căci, revenind la ce spuneam la început, Șerban Nicolae a inițiat un proiect de modificare a CPP, deoarece dorea să ușureze și mai mult viața acuzaților de corupție. El a propus ca urmăriții penal pentru astfel de fapte să nu poată fi arestați preventiv, însă Comisia juridică i-a respins acest amendament. Or, când există asemenea tentative - inclusiv existența unui plan al PSD de „reformă" a Justiției - se mai poate vorbi de un Parlament „curat"? Păi, de „vorbit" se poate orice, dar cam atât!

Lasă un comentariu