Una dintre cele mai caracteristice trăsături ale legislației, ca forță și echilibru în societate, ar trebui să fie, fără nicio îndoială, considerarea elementului social preponderent în fața celui individual. Evidențiind punctele de vedere ale unor studii și analize în domeniul socialului, nu atât individul, ci colectivitatea trebuie să fie subiectul preocupărilor majore cu privire la comportamentul cetățeanului pentru sine și pentru obște. Colectivitatea suportă pedeapsa pentru păcatele membrilor ei și tot ea culege răsplata pentru faptele bune. Individul este considerat, firește, ca purtător al acelorași drepturi și obligații ca și societatea, interesele sale, fie și spirituale, nu sunt și nu trebuie să fie cultivate în afara sau împotriva intereselor societății.
Din păcate, din tot ceea ce constatăm, vedem și auzim astăzi în România, interesele individuale și cele de grup sunt cultivate cu preponderență în dauna celor colective, spre individualism, cauza majoră a standardului de viață foarte scăzut din România, țară foarte bogată, dar prost condusă, gestionată și gospodărită.
Individualismul și imperativitatea intereselor în exclusivitate personale nu duc la nimic bun ca societate, populație și popor. Oamenii sunt ca echipajul unui vapor (condus de fostul comandant, președinte al țării Traian Băsescu...). Să presupunem că unul dintre mateloții (dacă nu cumva chiar Traian Băsescu!) ia un burghiu și începe să găurească fundul vaporului. Ceilalți mateloți îl întreabă: ce faci?, la care el răspunde: „Ce vă pasă vouă. Fac gaură pe locul unde stau eu!". Dar o singură gaură, oriunde ar fi, duce întreaga ambarcațiune la naufragiu. Să fie România, oare, acest vapor?! Și gaura făcută chiar de către foștii președinți?!
Dorința de a-l vedea pe om independent, în același timp, harnic și muncitor pornește, cu siguranță, din respectul acordat omului și demnității umane. Totuși, omul nu trebuie să se considere cu totul independent de societate, căci, chiar realizându-și mijloacele de existență, el depinde de membrii colectivității din care face parte și cărora trebuie să le fie recunoscător. Respectul pentru munca, oricare ar fi ea, indiferent de calificare și de specialitate, este o îndatorire pentru toți membrii societății, inclusiv pentru cei care conduc treburile obștii, ceea ce nu este deloc așa în această țară răvășită, dezbinată și sărăcită.
Bunăstarea se înnobilează prin însăși legea fundamentală a progresului: Trecerea de la haos la disciplină, onestitate, competență și competitivitate. Omul nu poate face excepție de la această lege universală, fiind și el o minusculă părticică din univers. Iar dacă există un proces de înnobilare a universului, cu atât mai mult aceasta se constată la specia umană. De la picatentrop până la Kant, Eminescu, Einstein, Iorga, specia umană s-a înnobilat neîncetat. E drept că sunt și abateri, dar acestea ar trebui să fie accidente care nu contrazic, ci, dimpotrivă, întăresc regula. Principala linie de forță pe care trebuie să evolueze societatea românească este aceea a competenței și pregătirii profesionale, depolitizării, omul potrivit la locul potrivit, disciplină, onestitate și lege.
În România, prin individualism, egoism și interese exclusiv personale, politizării sferelor economice, furt și jaf, ignorarea celor mulți și săraci, nerespectarea legii sau legi neadecvate, s-au creat monștri, moguli, baroni, ciocoi și șmecheri! Monștrii mor curând. (...) Specia nu-i recunoaște și-i elimină din sânul ei. Monstrul ca și absurdul contrazic legea universală a perfecționării neîncetate. Cum evoluția se confundă în cea mai mare parte cu progresul, iar acesta se perfecționează în relațiile dintre oameni și societate, comportamentul se manifestă prin delicatețe, bună credință, bun simț și omenie, calități dominante ale fiecărui individ. Fără acestea, oricâte calități am avea, nu suntem cu adevărat oameni. Omul se realizează servindu-se pe el, dar și servindu-i pe alții, punându-și forțele în slujba societății.
