În ziarul „Evenimentul zilei" din 9 ianuarie 2014 s-a publicat un comentariu despre efectele politicii de globalizare promovată de Uniunea Europeană, privind liberalizarea pieței funciare în țările membre. Se spunea că, până la acea dată, s-au vândut străinilor circa 1.000.000 de hectare, 11 la sută din suprafața arabilă a României. Ulterior, în mass-media s-a comentat despre intenția Ungariei de a cumpăra teren agricol și forestier, cu precădere în Transilvania, mai ales după declarațiile incendiare ale atașatului cu probleme agrare de la Ambasada Ungariei la București, Szabo Ioseph Arnold. După semnalele din mass-media și intervențiile unor politicieni conștienți de pericolul care ne paște prin înstrăinarea pământului țării, avându-se în vedere că suprafața vândută prin diverși intermediari în realitate este mult mai mare, a apărut Legea nr. 17, din 7 martie 2014, care, în Articolul 2(2) prevede că „cetățenii și persoanele juridice străine aparținând unui stat al Uniunii Europene pot achiziționa teren agricol în România în condiții de reciprocitate". De altfel, interzicerea înstrăinării teritoriului național este prevăzută și în Constituția României.
Emiterea Legii 17/2014 a reprezentat o recunoaștere de către statul român a faptului că suprafețele de teren cumpărate de cetățenii străini pe teritoriul României sunt într-o creștere alarmantă, că acest proces este periculos, și că trebuie blocat până nu ne trezim o țară fără teritoriu. Pentru moment, condiția de reciprocitate a stopat într-o oarecare măsură vânzarea terenurilor agricole către străini, ca urmare a faptului că, practic, această condiție este aproape imposibilă, deoarece nu vor apărea cetățeni români care să cumpere teren agricol în țările din UE, unde prețurile sunt de peste 10 ori mai mari decât în România. Apoi, să-mi fie cu iertare, nu cred că va exista un cetățean din Ungaria dispus să vândă o palmă din pământul Ungariei unui român…
Miza afacerilor cu teren agricol în România „la preț redus" este atât de mare, încât niciun întreprinzător român sau străin nu va pregeta să ocolească Legea 17 /2014, pentru a-și atinge scopul. Cumpărarea de străini a celor peste 1.000.000 de hectare teren arabil s-a produs înainte de aderare, cu încălcarea prevederilor Constituției din 1993, unde, la Art. 1(1), se menționează că „România este un stat unitar și indivizibil, iar în Art. 3(1) se prevede că teritoriul României este inalienabil, adică de neînstrăinat.
Este adevărat și faptul că Legea 17/2014 lasă loc pentru încălcarea ei, și nu prevede căi pentru recuperarea celor 1.000.000 de hectare vândute străinilor. Să o spunem și pe cea dreaptă, străinii, arendași sau proprietari vecini, vor oferi vânzătorilor prețuri mari pentru terenul scos la vânzare și vor fi preferați. Astfel, în câțiva ani, suprafața cumpărată de străini poate să crească până la 50 la sută din suprafața arabilă a țării.
Prezența pe teritoriul României a proprietarilor de terenuri cumpărate de italieni, unguri, austrieci, libanezi, nemți etc., poate anula caracterul național, unitar și indivizibil al statului român, chiar și dreptul de a înfige drapelul României pe aceste terenuri proprietate privată.
O soluție onorabilă pentru salvarea acestui teritoriu o reprezintă arendarea către fermierii români capabili să practice o agricultură modernă. În ultimii ani au apărut asemenea fermieri, bine pregătiți profesional, cu multă dragoste și pasiune pentru pământul țării, români care au demonstrat că și noi suntem capabili să ne exploatăm avuția, și că nu avem nevoie de intervenția străinilor. În județul Mureș sunt de apreciat fermierii: Istrate de la Șăulia, Cheșa de la Mureșeni, Aflat de la Bahnea, Pop de la Ungheni, Florea de la Apalina, Hangan de la Reghin, Mikloș de la Bălăușeri, Iuliu de la Târnăveni și mulți, tot mai mulți tineri, să-mi fie cu iertare că nu le mai rețin numele. De fiecare dată vreau să vă prezint un exemplu concret despre un fenomen salvator din agricultura mureșeană. Spuneam că arenda, cu posibilități de comasare a terenurilor și competența profesională a fermierilor pot salva țara, chiar dacă unii politicieni de „doi lei bucata" - paraziții societății, vor să o vândă. De data aceasta amintesc despre situația din comuna Bahnea, unde inginerul Teodor Aflat a preluat în arendă 80 la sută din suprafața arabilă a comunei. Dacă până la arendare întâlneai parcele alternând cu parceluțe lăsate de pârloagă, în ultimii 4 ani îi mai mare dragul să vezi hotarul comunei Bahnea, cu teren comasat, lucrat ca la carte, într-un sistem mecanizabil în totalitate, chiar dacă majoritatea terenului este în pantă. Proprietarii de terenuri care și-au predat terenul în arendă inginerului Aflat, pe o perioadă de nouă ani, primesc anual o cantitate de 700 kg de grâu după un hectar sau echivalentul în bani, zahăr, porumb, ulei. Este adevărat că prețul la grâu a fost anul acesta de 0,50 de lei kilogramul, dar dacă te gândești că un proprietar în vârstă, sau un moștenitor stabilit la oraș, nu mai plătește nici impozit pe terenul respectiv, este scutit de stres, de alergat după utilaje agricole cu tarife de lucrări la suprapreț, la căutat beneficiari pentru producție, totuși, acest sistem de arendă este o adevărată mană cerească. Acolo unde arendașul este om corect, unde proprietarii nu încearcă să declare suprafețe în plus, arenda terenului de către fermierii români este o adevărată binefacere, reciproc avantajoasă.
