Afirmam, nu o dată, că una dintre „slăbiciunile" românului este mentalitatea de slugă, de umil slujbaș, care acționează pe principiul „el m-a pus în funcție (oricare ar fi ea, la nivel județean, orășenesc, comunal), îi sunt dator." Din păcate, această optică nu se manifestă și în cazul celui care a ajuns în funcție (de la președintele țării la primar) în urma unor alegeri democratice. Atunci, cel ajuns „la butoane" nu se mai simte dator față de cel care l-a (i-a) pus în funcție: alegătorii! Față de care „uită" - în secunda doi - de promisiunile făcute.
De aceea, la noi, în România, se lucrează după ureche (făcută pâlnie, de cei mici, la directivele șefului, dar și de președinte, ori premier la directivele celor de la Bruxelles!). Ne întrebăm, adeseori, de ce într-o serie de țări (inclusiv din Europa de Est) lucrurile merg – economic vorbind - mai bine decât la noi? Pentru că, așa cum comenta, la un moment dat, analistul financiar Bogdan Baltazar: „Tot ce s-a promis nu s-a făcut. Totul se face după ureche, din bucățele, și nu pe baza unor studii". Și cum s-au manifestat și „gafe de comunicare" - o boală veche a politicianului român – unii (președintele, premierul etc.) au comparat dialogul cu românii, spunea același Baltazar, cu „transparența unui chilot de nailon." În schimb, adăugăm noi, le-au servit românilor (o fac în continuare) certuri, bălăcăreli interminabile. Până de curând, actorii erau Băsescu-Ponta, acum, Klaus Iohannis-Ponta!
Se spune că marile gesturi ale politicienilor români patrioți, rămași în istorie, sunt ale unor oameni demni și curajoși, neobsedați de un anume șef, fie el din interior, fie din exterior. Or, ca să dăm doar un exemplu, întrebarea este: se înscrie Victor Viorel Ponta în suita acestor politicieni? Nicidecum! Câtă vreme, deși jurist de profesie, și-a ales, în persoana lui György Frunda, consilier onorific pe probleme juridice și minorități. Adică, a acceptat să-i fie consilier un om care, pe când era trimisul senatorilor români la Consiliul Europei, declarase că el, Frunda, nu reprezintă România, ci doar UDMR! Să fie sănătos, nici nu ne așteptam la altceva de la el!
Cum s-ar înscrie apoi Ponta, premierul, între politicienii patrioți, câtă vreme a fost unul dintre artizanii cooptării UDMR la guvernare și care - spun comentatorii - a cauționat, indirect, acțiunile, fără precedent, organizate în acest an, de Ziua maghiarilor de pretutindeni, ca și a secuilor! Se spune că politica este „arta compromisului", numai că a-ți asocia la guvernare o formațiune care nu recunoaște art. 1 din Constituția României, iar în programul său stă înscrisă „autonomia teritorială pe criterii etnice", înseamnă nu „arta compromisului", ci compromiterea interesului național.
Fapt este că Ponta, din câte ne-am dat seama, are toate „calitățile" omului care, ajuns șef, decide de unul singur - fără a se consulta cu nimeni (vezi ultima vizită în țări din Golf, și nu numai!) - asupra unor probleme de interes național.
Dar, actualmente, nu doar în România sunt fel de fel de șefi, în fața cărora nu e prea bine să… crâcnești, ci mai sunt alții pe la Bruxelles! Datorită acestora, ai noștri au înstrăinat bogățiile țării fără niciun comentariu. Supușenia, demnă de o cauză mai bună, a politicienilor români, a făcut ca - în urma „directivelor" de la Bruxelles - după dezindustrializarea țării, înstrăinarea bogățiilor, s-a pregătit cu sârg și vânzarea sistemului energetic, ușurința cu care s-a acceptat (în pofida protestelor populației) exploatarea auriferă de la Roșia Montană, jaful din pădurile patriei ș.a.
Dar, noi, ca țară, ne-am înstrăinat și oamenii, câtă vreme, circa 3,5 milioane de români trăiesc în străinătate.
Adevăratul este că, după experiența tristă a ultimilor 25 de ani, în România s-ar impune (și încă de urgență!) nu doar o reformă economică profundă, ci, mai ales, o reformă a clasei politice. La vremuri noi, oameni noi, nu ca până acum, „la vremuri noi, tot noi"! Ușor de spus, dar greu de realizat, în condițiile în care cei „răstigniți" în jilțurile parlamentare, ministeriale ori chiar… prezidențiale ar trebui să-și dea acordul în acest sens. Or, cum se vede cu ochiul liber, forul călăuzitor al politicii românești îl constituie, încă, principiul lui Lenin: „Cine nu-i cu noi, e împotriva noastră." Acest mod de a acționa se manifestă și în raporturile politicii cu justiția. Mai ales, după ultimele acțiuni „în forță" ale procurorilor DNA (și nu numai). Asta-i trista realitate!
