UNGARIA SE OPUNE UNOR NOI SANCȚIUNI APLICATE RUSIEI

Distribuie pe:

Europa suferă mai mult decât Rusia din cauza restricțiilor impuse ca răspuns la războiul din Ucraina, iar cel de-al 8-lea pachet de sancțiuni ar trebui omis, deoarece nu ar face altceva decât să adâncească dificultățile, a declarat Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe și al Comerțului Exterior, în cadrul săptămânii la nivel înalt a Adunării Generale a ONU de la New York, citat de MTI.

Potrivit oficialului ungur, măsurile punitive “au dovedit fără nicio îndoială că sunt mult mai dureroase” pentru Europa decât pentru Rusia, deoarece au dus la o inflație galopantă și la creșterea vertiginoasă a costurilor cu utilitățile pe continent. Ideea că efectele sancțiunilor sunt mai grave decât războiul în sine este din ce în ce mai pregnantă în unele regiuni ale lumii:

“Ne place, nu ne place în Europa, aceasta este mentalitatea care a fost deja formată în marea majoritate a lumii din afara Europei”, a explicat politicianul.

“Uniunea Europeană ar trebui în sfârșit să înceteze să mai pomenească de cel de-al 8-lea pachet de sancțiuni, să termine cu propunerea măsurilor care vor adânci și agrava și mai mult criza energetică”, a declarat ministrul ungar, care a mai adăugat că se vede clar că, pur și simplu, menționarea unor posibile noi sancțiuni energetice va duce la creșterea prețurilor. În plus, odată cu apropierea iernii, provocările legate de aprovizionare vor deveni din ce în ce mai problematice, așa că ar fi important să nu se mai pomenească de măsuri care pot adânci criza, a afirmat Péter Szijjártó.

Colegii din UE discută și acum despre cum să combată această imagine, a mai adăugat șeful diplomației de la Budapesta, dar, în opinia sa, aceasta este o “pierdere de timp”, iar Adunarea Generală a ONU din această săptămână ar trebui să fie folosită pentru a găsi soluții pentru pace. (I.S.)

ILEANA SANDU

Lasă un comentariu