PRINTRE NOMAZII ȘI BEDUINII DEȘERTULUI (II)

Pe nomazi nu-i poți cunoaște decât ieșind din oraș, înfruntând deșertul încins de arșița soarelui și biciuit de asprimea vântului, apropiindu-te de trib și intrând în corturile lor negre. Acolo vei cunoaște oameni de mare sensibilitate, demnitate și ospitalitate. Dacă vei căpăta încrederea lor atunci când te apropii de ei, te vei alege cu protecția lor care te va însoți de-a lungul și de-a latul deșertului, vei deprinde și cunoaște mediul, obiceiurile și modul lor de viață. Din curiozitatea și dorința de a cunoaște și un alt mod de viață decât cel obișnuit, adeseori m-am apropiat foarte mult de acești nomazi singuratici. Marea șansă de a mă fi apropiat de ei o datorez explicațiilor și povestirii colegilor mei de serviciu iranieni Baksaude Saidi, Seifi și muncitorilor din uzină, toată ziua împreună cu ei, cât și învățării și folosirii limbii fars putând să fiu înțeles de către aceștia, curioși și dornici și ei să cunoască și cealaltă parte a lumii, nu numai aceea în care ei își duc și câștigă existența în condiții foarte grele, simple, aspre și de mare austeritate.

Legea deșertului este dură și necruțătoare. Printre pietre, ierburi, uscăciuni și tufe, ochii mereu ațintiți ai diverselor răpitoare mici sau mari veghează și urmăresc cu răbdare lumea din afară, cântărind necontenit forța și slăbiciunile adversarului, stabilind modul și momentul atacului, fără cunoștințele necesare a te aventura în deșert este riscant și foarte periculos.

În drumul meu zilnic dus-întors Shiraz-Fertilizer Factory Soda-AȘ cu Peicanul meu roșu, puternic și iute ca o săgeată, culegeam noi și noi informații, curiozități din ce în ce mai interesante, pe care le puteam ușor defini deplasându-mă cu mașina până în colonia corturilor trăitorilor între dunele de nisip într-o continuă mișcare și căutare de hrană pentru turmele de oi și cămile. S-a întâmplat ca într-una din zile să mă trezesc în fața unei turme de oi, capre și cămile, înconjurând una din fostele cisterne persane. Apele freatice găsindu-se la mare adâncime, singura sursă de apă o constituie ploile de iarnă care erau colectate și conservate în diferite forme. Un bătrân nomad continuă să scoată apă. La vederea noastră, eu și cu prietenul meu ing. Vintilă Mircea, bătrânul s-a apropiat de noi și în semn de ospitalitate mi-a oferit mie burduful, spunându-mi în limba farsi „Be foar moa" (Poftiți, domnule), beți o apă admirabilă și rece, și dacă tot treceți des pe aici, dacă vă face plăcere, vă poftesc în corturile noastre răcoroase.

Așa se face că într-o zi de șiș sambet (sâmbătă), cu prietenul meu ne-am încurajat și am onorat invitația nomadului de ocazie intrând în cortul lui mare și negru confecționat din piele de capră împărțit în două de o perdea de lână, o parte rezervată bărbaților și primirii oaspeților de sex masculin, în timp ce a doua este rezervată femeilor și pregătirii meselor. Imediat am observat mirarea și bucuria întregii famlii de prezența noastră, în grabă poftiți fiind la „ceremonia ceaiului" modul în care aceștia se manifestă mai bine. Refuzul invitației la ceai este considerat o impolitețe. Familia era formată din bătrânul nomad, cele două neveste și cinci copii, cel mai mare în viligiatură cu turma de oi. După fel și fel de discuții cu toată familia în jurul nostru, mai puțin cele două soții care ne pregăteau ceva de mâncare, invitați mereu să pufăim din narghilele lor cu tambucul, a urmat o masă cu „nun" (pâine tradițională) coaptă pe foc, orez picant și carne de oaie, garnisite cu povești despre viața lor, despre cămile, despre medicina naturistă, ei fiind buni cunoscători ai plantelor de aici, așa că știu multe leacuri provenite din ierburi, dar și binefacerile laptelui de cămilă. Legătura lor cu natura merge mai departe, așa că acești oameni îți pot spune când se apropie o furtună sau când un animal sălbatic se apropie de ei.

După un timp rezonabil petrecut cu acești oameni credincioși, educați din tată în fiu în pricipiile coranului, ieșind din cortul lor fierbinte cu miros de frigărui și seu de oaie, atenți la așezarea și construcția cortului, am observat în conul de pământ, în care erau bătuți țărușii de fixare și stabilizare a așezământului, numeroase găuri și canale. Am intuit că trebuie să fie vizuinele și căile de acces ale unor mici animale.

Într-adevăr, bătrânul nomad ne-a confirmat că în ele se adăpostesc păsări și șerpi de dimensiuni în general mici, dar otrăvitori, aici găsind adăpost și picul de umiditate pe care îl păstrează nisipurile. Aceste condiții favorizează și existența scorpionilor foarte periculoși, deoarece otrava pe care o degajă, dacă ești înțepat cumva, poate cauza moartea. Când l-am întrebat pe ospitalierul nomad cum se feresc împotriva acestor dușmani, mi-a arătat o pătură groasă, în formă de sac, cu care noapte se acoperă complet, inclusiv capul.

Cu tristețe, dar și bucurie, ne-am despărțit de gazdele noastre, promițându-le că ne vom reîntoarce aici, urmare a ospitalității și cunoștințelor dobândite, deosebit de interesante despre obiceiurile, modul lor de viață și pericolelor pe care le oferă deșertul la orice pas și în orice loc.

(va urma)

Lasă un comentariu