Țară a platourilor înalte, membră în C.A.E.R., slab dezvoltată social, economic și industrial, dar bogată în turme de animale, în special cabaline, Mongolia a fost țara în ajutorul căreia au sărit statele din lagărul socialist, în afară de lapte și carne, resursele ei fiind minime (petrol, cărbune, minerale, camioane, autoturisme de teren, articole necesare în educație).
Cea mai deșteaptă a fost ideea polonezilor. Știind de cantitatea mare de lapte s-au gândit la o afacere: să producă alcool etilic din lapte. Savanții lor știau că alcoolul se poate face din cereale sau din rumeguș de lemn, și le propun mongolilor să le construiască trei fabrici de procesare a laptelui de iapă, foarte bogat în zaharuri, pentru transformarea lui în alcool etilic și alte derivate, cum ar fi alcoolul metilic industrial.
Au căzut la învoială, polonezii au făcut toate proiectele de construcție și execuție, au obținut aprobările și au pregătit personal mongolez. Ca să iasă o treabă bună, i-a luat și pe românașii noștri să se ocupe de sursa principală de producție - aburul și apa fierbinte, în care eram mari specialiști. Aveam uzine în țară și ingineri pricepuți în construcția de cazane și recipiente. În plus, exista inspecția de stat a ISCIR-ului, care acorda toate cărțile tehnice și chiar autorizarea lor, întrucât nici Mongolia, nici Polonia și nici URSS nu aveau această instituție. S-a bătut palma și s-a trecut la treabă.
Uzina „Vulcan" din București a livrat cele trei cazane CR-16 mari producătoare de abur, cu echipele lor de montaj, iar „IMGB" București a livrat alte utilaje. Au fost trimiși și specialiști din alte ministere, care au stat ani de zile în Mongolia, chiar cu familiile lor.
Când s-a trecut la decontări bănești în zloți, ruble sau lei, s-a găsit soluția: producția de alcool din lapte de iapă să fie livrată 70% Poloniei timp de zece ani. Sovieticii nu au cerut nimic, iar românii au cerut derivate alcoolice din producția polonezilor. Așa a ajuns în Republica Socialistă România, pe la alimentare, pe lângă ce aveam noi pe atunci din producția țării, sticlele de jumătate de litru de votcă poloneză, unele cu un pai în interior, numite „Zubrovka", „Warsavska" și altele. Se băteau românii la coadă ca să le cumpere. Am băut cu vârf și îndesat toți românii și toți cei din lagărul socialist, dar nu a știut nimeni că votca e făcut cu alcool provenit din lapte de iapă, prin metoda chimică a producerii alcoolului etilic din rafinarea zaharurilor. Cei care au lucrat acolo, în Mongolia, într-o țară săracă, nici măcar în curs de dezvoltare, au păstrat cu strășnicie secretul. În fond, nu era nimic periculos, poate doar strâmbatul din nas, dacă știai din ce provine alcoolul.
În schimb, în România, existau oameni care știau cum se făcea țuica și alcoolul rafinat, metoda chimică și materia primă admisă. Dar, ca întotdeauna, au existat și falsificatori, care făceau, în condiții primitive, alcool din orice reziduu de cereale sau fructe, din rumeguș de lemn sau chiar din dejecții avicole. Au fost prinși și pedepsiți, inclusiv cei care, din prostie, furau alcool metilic industrial, care omora oameni.
Acum, văd în magazine tot votcă poloneză, dar sub alte denumiri, că doar… au trecut de mult cei zece ani de livrare a alcoolului din lapte de iapă polonezilor!
