După ce poezia lui Nicolae Băciuţ a fost tradusă în poloneză, maghiară, franceză, germană, spaniolă, engleză, albaneză, latină, rromani, de curând a apărut, în traducerea scriitoarei Güner Akmolla, o antologie şi în limba tătară, cu titlul „Despărţirea de înger"/ „Melekten ayirilmaq".
ONORABILĂ CUNOAŞTERE
În lumea cea mare a popoarelor turce, tătare, azi îl introducem pe poetul şi autorul, pe realizatorul de reviste de prestigiu, pe dl Nicolae Băciuţ, pentru că deschidem, după prezentarea d-lui Marius Chelaru, o a doua pagină literară în procesul cunoaşterilor reciproce, spre slava oamenilor, a popoarelor, a scriitorilor.
În spaţiul cultural al omenirii nu mai contează spaţiul şi timpul, statul sau poporul. În centrul atenţiei noastre libere se află cuvintele şi ideile, precum: omul, poporul, îngerul, proorocul, Dumnezeu, scrierea, creaţia ş.a. Fireşte, Nicolae Băciuţ se face cunoscut prin marii critici ai literaturii române, iar dl Valentin Marica ne aminteşte, legat de persoană, legendara situaţie din Delfi-ul de odinioară: „profetul din Delfi, închizând poarta, striga în fiecare seară: poetul Pindar să poftească la masa lui Zeus!" (vol. Despărţirea de înger, 2009), este o firească analogie.
Iată, aşa apare, pe scena culturală, prezentarea dincolo de graniţele ţării sale, pentru un scriitor care s-a realizat poziţionându-se pe sofaua cea mai înaltă cu destinul său literar, pe care, eu, prin cunoaştere, o atribui celor două persoane cu care am colaborat literar, cu domnii Marius Chelaru şi Nicolae Băciuţ. Desigur, lista marilor personalităţi contemporane, şi nu numai, este întinsă, mult prea întinsă, dar noi aici ne rezumăm doar la o pagină.
Nu este uşor să scrii poezie. Dacă ne orientăm după anecdotica noastră scuză „iartă-mă, n-am putut scurta povestea"), dacă gândim poeticeşte, creăm o situaţie specială care se dezvoltă intrând în conţinutul şi imaginea poetică. Singur cu sine, autorul acestor volume îşi cumpăneşte, eroic, destinul: chipul, inima, braţul, toate rămân îndreptate spre oameni. Acest catren din anul 2004 defineşte esenţa: POEZIA: „Lecţia/ De/ Anatomie/ a unei /secunde".
Introducându-ne, aşadar, în lumea domniei-sale de creaţie, descoperim că un cuvânt devine o idee, ideea cuprinde o lume! Vasta tematică, de la libertatea graniţelor la libertatea speranţelor, ne conduce în „lumea" unui poet neliniştit, un om al „veşnicelor căutări". Citez câteva versuri din poezia „Sămânţa fără nume": „E doar un vis,/ moneda unui schimb/ demult interzis./ Această sămânţă,/ în curând, va muri". (vol.citat, p.20)
Respectul pentru femeie, urcuşul zbuciumului spre culmile înalte, lupta pentru omenesc, iată credinţa, religia, limba, poporul, lumea poetului. Este, de fapt, lumea noastră, a tuturora, este speranţa de pace, rădăcinile şi ramurile copacului dezvoltându-se liber, ocrotind natura, stăpânind lumea. Are loc creaţia unei lumi fără de sfârşit şi fără de graniţe, este lumea poeţilor contemporani, ca poetul „Vetrei vechi", ca poetul Iaşiului, Marius Chelaru, în poemul „Umbra Cavalerului Trac" (vol. în limba tătară crimeeană, „Grădina gândurilor mele", din anul 2011, pentru că n-a conceput "să meargă cu mâna goală la tătarii de la Krîm!"
În „războiul" dintre poet şi cuvânt, în acel aprig şi furtunos război, în cutremurarea naturii vii şi nu numai, Nicolae Băciuţ îmbogăţeşte poezia română cu noi idealuri şi cu inedite imagini: îngeri, oameni, iubire, durere, singurând... ş.a. Citez versuri ce încheie acest demers:
„În orice clipă eşti,/până-n cuvânt te îngereşti."
