Conu' Vasilică faţă cu Dicţionarul

„Ce justiţie? Ce Stat?

Că-i bogată în devize,

Tot minciuna-a câştigat…

De-asta nu ieşim din crize."

(epigramă de Corneliu Zeană)

Proaspăt ieşită de la coafor, rujată şi pomădată, cu capul sus şi pieptu-nainte, dna Livia Stanciu, căpetenia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ne-a explicat, ferm şi răspicat, că nici prin gând nu-i trece să-şi dea demisia din fruntea celei mai înalte instanţe din România, nici nu părea să aibă vreo apăsare din pricină că, pe baza plângerii sale pentru şantaj, o persoană nevinovată a stat în puşcărie peste şase luni de zile.

Cazul Rarinca este, de acum, arhicunoscut, analizat, comentat pe stradă, în ziare, la televizor şi, bineînţeles, pe Facebook, reuşind să-i enerveze până şi pe diasporenii care-şi luaseră, vezi bine, ţara înapoi… Presarii de serviciu s-au mobilizat imediat, făcându-i cu ou şi cu oţet pe cei câţiva parlamentari care s-au sesizat şi au cerut demisia şefei de la ÎCCJ, dar şi pe cea a şefei de la DNA, pentru minunatul „parteneriat", pe baza căruia cele două instituţii (care contribuie la întărirea statului de drept) şi-au reunit forţele şi au reuşit să vâre după gratii un om care cerea să i se plătească restanţele salariale cuvenite. Mascaţi, cătuşe, agenţi provocatori, interceptări telefonice - nimic n-a fost omis din tacâmul de rigoare. Şi lucrurile nu s-au oprit aici. Urmează „secondo tempo", fiindcă, potrivit principiului „perseverare diabolicum", vor fi luaţi la bani mărunţi şi judecătorii care au îndrăznit s-o achite pe femeie şi să clatine parteneriatul dintre dna Stanciu şi dna Kovesi.

O mizerie şi o ruşine de nedescris - acest „caz Rarinca", de ţi-e şi silă şi lehamite numai când te gândeşti în ce hal am ajuns cu justiţia noastră „reformată"…. Bine, şi autorităţile şi-au spus părerea cu multă bărbăţie: sesizat, dl Iohannis a zis că nu e treaba dânsului, că demisia e un act unilateral, că etc. şi dânsul să fie lăsat în pace fiindcă e foarte ocupat, tocmai studiază cum să ne vâre în „zona euro" şi pesemne mai are de scris şi nişte cărţi. Nici dl Ponta - procuror, la bază, şi altminteri sfătos în toate cele - nu şi-a exprimat vreo opinie, nici în calitate de premier, nici în calitate de parlamentar, ştiut fiind că dânsul are partea asta cu dedublarea de limbaj - nu o dată primul ministru Ponta contrazicându-l pe deputatul cu acelaşi nume şi viţăvercea. Cât despre ministrul de resort, care pare veşnic trezit când îi e somnul mai dulce, măcar recunoaşte, senin, că nu ştie despre ce e vorba în dosar.

În harababura generală, noroc cu dl Vasilică Danileţ de la CSM, care ne-a explicat seara, la televizor şi la oră de vârf, cum stau lucrurile, de ne-am luminat definitiv: dacă instanţa a achitat-o pe inculpată, asta nu înseamnă neapărat că ea e nevinovată. Moderatorul a făcut ochii mari şi a dat în bâlbâială. Pe bună dreptate, căci, oricât l-am întoarce, oricât l-am suci, oricum l-am citi - de la cap la coadă sau de la coadă la cap, de jos în sus ori într-o dungă, Dicţionarul Explicativ al Limbii Române notează în dreptul verbului „a achita": „a declara printr-o hotărâre judecătorească faptul că persoana trimisă în judecată penală este nevinovată".

…Aşa, şi? O fi având şi ditamai cărţoiul (dicţionarul, adică) autorii lui. Aceştia trebuie prinşi numaidecât, încătuşaţi şi băgaţi la zdup, cu definiţiile lor cu tot. Să vină mascaţii! Să ţiuie sirenele! Pe ei, pe ei, pe mama lor!

Lasă un comentariu