Un nou drum, spre noi împliniri

Distribuie pe:

Ziua se anunţa toridă, cu un soare strălucitor precum sufletul încărcat de emoţie al elevilor claselor a VIII-a, cei care alături de părinţi, bunici, frăţiori mai mici sau mai mari, au luat drumul şcolilor gimnaziale pentru cel mai important moment al desăvârşirii unui ciclu de viaţă, odată cu încheierea anului de învăţământ şcolar 2014 - 2015. Am poposit la Şcoala Gimnazială „Radu Popa" Sighişoara, o instituţie de învăţământ cunoscută datorită rezultatelor meritorii obţinute la multe concursuri şi olimpiade şcolare, cât şi la evaluarea făcută de către o comisie specializată care a analizat peste 1.000 de şcoli din întreaga ţară. În urma evaluărilor acelei complexe comisii, în funcţie de indicii de eficienţă, cel mai mare punctaj l-a obţinut şcoala sighişoreană „Radu Popa", cotată ca cea mai bună şcoală din România, arată raportul de evaluare ARACIP (Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar), alături de Liceul Pedagogic „Mihai Eminescu" Tg.-Mureş, pe anul 2012 şi, probabil, acest lucru nu s-a schimbat nici în prezent. O deosebită impresie a lăsat preotul Ceuşan Mircea, cel care, prezent la eveniment, a adresat elevilor aflaţi în curtea şcolii cuvinte de laudă şi preţuire, spunându-le să se bucure de aceste clipe înălţătoare, trăind deopotrivă emoţia sfârşitului de an şcolar, felicitându-i pentru rezultatele obţinute la învăţătură. „Deşi terminaţi un ciclu şcolar, urmează un altul care presupune mult mai multă râvnă, dăruire, muncă şi asimilare pe tărâmul atâtor discipline, iar aşteptările vor fi mult mai mari din partea tuturor", a spus dl Ceuşan. Prin acest demers emoţionant, se încheie o nouă etapă din viaţa atâtor elevi, potrivit doamnei director, profesor Iulia - Simona Raţiu, care, cu emoţie, le-a adresat, printre altele: „Ca ieri aţi intrat pe poarta şcolii cu inima strânsă şi fără să cunoaşteţi pe nimeni, iar acum vă pregătiţi să părăsiţi şcoala, luând cu voi multe amintiri frumoase odată cu multele prietenii pe care vi le-aţi făcut. Bucuria finalului de an se împleteşte cel mai bine cu răsplata pentru bunele rezultate, cu speranţa că anul şcolar următor va aduce şi alte motive de încântare". Aducând un binemeritat omagiu cadrelor didactice, spunându-le elevilor că, tot ceea ce au învăţat până acum să le fie de folos, să le deschidă căi şi uşi în viaţă, şi să nu-şi uite dascălii care le-au pus condeiul în mână, le-au cizelat limbajul, învăţându-i să preţuiască natura, locurile natale, strămoşii. Cele trei clase terminale sub bagheta prof. de muzică Anda Moldovan au adus prin cântec o geană de nostalgică lăcrimare despre un timp devenit de acum neuitare. Un moment emoţionant a fost cel în care cheia simbolică a şcolii a fost preluată de la cei care pleacă, de cei care le vor lua locul în clasă. Reprezentantul clasei a VII-a le-a adresat printre altele următoarele cuvinte: „Fiecare sfârşit de an aduce bucurie dar şi tristeţe, probabil cel mai important lucru pe care l-aţi învăţat în toţi aceşti ani este valoarea prieteniei. Să fiţi mândri că aţi făcut parte din marea familie a Şcolii Gimnaziale „Radu Popa". Nu putem încheia fără să nu evidenţiem rezultatele obţinute de clasa a VIII-a B la sfârşitul anului şcolar 2014-2015: Premiul I cu media 10 - Maria Burja, Andrei Cloţan, Ramona Gălăţan, Raluca Neagu, Premiul II media 9,97 – Izabella Bartaluş, Premiul III - 9,94 Ioana Brânduşă. În ordinea mediilor obţinute, plecând de la media 9, 86 şi până la 8.55 au mai fost nominalizaţi un număr de 20 de elevi, toţi din aceeaşi clasă, ceea ce denotă că întreaga clasă a fost premiată. În acest sens am stat de vorbă cu prof. Ana Ciortan - diriginta clasei a VIII-a B, felicitând-o pentru rezultatele obţinute, destăinuind-ne următoarele: „Ne mândrim cu aceşti copii, încă din clasa a V-a au avut rezultate foarte bune, de regulă nu am avut elevi sub 8,50, media clasei, anul acesta au obţinut media 8,84. Doi dintre elevii clasei a VIII-a sunt deja admişi la Liceul Militar din Alba Iulia, iar ceilalţi au optat pentru Liceul „Mircea Eliade". La final am felicitat-o pe doamna director prof. Iulia-Simona Raţiu, care ne-a relatat următoarele: „Aşa cum am spus, este o zi specială şi emoţionantă atât pentru cadrele didactice, cât şi pentru părinţi şi elevi, dar mai ales pentru elevii claselor a VIII-a, odată cu festivitatea închiderii anului şcolar 2014-2015. Ne-am mândrit şi ne mândrim cu rezultatele obţinute de elevii noştri la diferite olimpiade şcolare şi extraşcolare, le dorim succes în continuare, ştiind că fiecare reuşită a lor însemnă pentru noi, dascălii, foarte mult. Odată cu înmânarea diplomelor, mergând înspre centrul oraşului, m-am întâlnit cu o fată care-şi purta cu gingăşie la piept un mare şi singur buchet de flori, iar mama elevei alături de bunica şi de bunicul ce purta cu mândrie o diplomă m-a făcut să mă opresc, citindu-le pe chip bucuria. Pe acea Diplomă de Onoare am putut citi un lucru cu totul lăudabil şi de mare preţ pentru eleva care a obţinut-o, cât şi pentru cei dragi ei „Diplomă de Onoare - se acordă elevei Deac Elena-Cristina, de la Şcoala Gimnazială „Miron Neagu" clasa a VIII-a A, pentru rezultate deosebite obţinute la învăţătură şi disciplină, în clasele V-VIII, cu media generală 10.00. O consemnare pe care o facem cu mult drag unei eleve silitoare, demnă de toată lauda şi respectul cuvenit.

Lasă un comentariu