Sfârşit de an şcolar la Centrul de Zi „Rozmarin"

Distribuie pe:

Săptămâna trecută, într-o atmosferă sărbătorească, alături de părinţi, bunici, fraţi şi prieteni, preşcolarii de la „Rozmarin" şi-au luat rămas bun de la colegii lor mai mari, viitori şcolari care vor părăsi aşezământul urmând a fi integraţi în învăţământul de masă.

„Sperăm ca amintirea anilor petrecuţi la noi să rămână vie în sufletul lor, iar deprinderile, cunoştinţele dobândite aici să le fie de un real folos în anii de şcoală ce vor urma", ne-a declarat dna Corina Todoran, directoarea Centrului.

Centrul de Zi „Rozmarin", din cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială al municipalităţii, oferă „casă şi masă" pentru peste 80 de copii cu vârsta de 3 - 9 ani, care provin din familii dezorganizate, marginalizaţi social sau cu risc iminent de marginalizare şi care nu ar putea frecventa o altă formă de învăţământ. Pe lângă programul educativ, li se asigură rechizite, transportul între domiciliu şi Centru, două mese pe zi, iar ocazional, atât copiii cât şi familiile lor primesc pachete cu îmbrăcăminte şi alimente de la organizaţii neguvernamentale sau societăţi comerciale, sub formă de donaţii. Pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 7 şi 9 ani care nu au frecventat o formă de învăţământ sau au abandonat şcoala, se organizează cursuri intensive în vederea integrării lor în învăţământul de masă.

Totodată, părinţii şi copiii beneficiază de consiliere pentru prevenirea abandonului familial şi şcolar.

Lasă un comentariu