O scrisoare din lumea copilăriei mele a făcut să mă simt răscolit de îngeri şi să-mi reamintesc că de acolo răsare soarele care îşi poartă aripile de foc prin sângele zilei şi al meu… Încerc astăzi un răspuns.
- Mi-ai trimis, prieten drag, mi-ai trimis printre veştile de acasă şi un spic de grâu! - blazon al pământului de la câmp şi al sufletului tău de ţăran în miez de vară… Superbă idee!
Reconstitui călătoria gândului şi a mâinii tale spre spicul de grâu desprins dintr-o mare de spice şi de atâta plăcere visez că aş fi, dacă nu chiar sunt o cumpănă de fântână care desenează pe cer semn de linişte şi împăcare, urmărită de radarele florii soarelui.
Ţi-ai zis, desigur: să-şi mângâie şi el privirea, şi sufletul să-şi mângâie, că de aici din sat a plecat şi e de-al nostru!
Îţi mulţumesc, prietene! Alături de spicul de grâu, ca o iluminare, vedeam unduirea de aur a pământului natal. Îmi spui în scrisoare: grâu frumos, ce zici?!
Aşa-i, prietene! Şi mă rog aşa lui Dumnezeu: Fie ca planeta bolului de grâu din care înfloreşte „pâinea noastră cea de toate zilele", să-i surâdă generoasă românului, şi ca o răsplată binemeritată! Prin lumina sa, de mă uit în ochii oamenilor şi mă uit, văd conturul României sub arcul muncii, rotindu-şi timpul fertil al istoriei sale!
