S-AU ÎMPLINIT 60 DE ANI DE BIBLIOTECĂ NAŢIONALĂ

Distribuie pe:

La data de 25 iunie 1955, s-au împlinit 60 de ani de când a luat fiinţă, după îndelungate demersuri şi eşecuri, principala bibliotecă publică a ţării, Biblioteca Naţională a României. Primele demersuri pentru crearea unei biblioteci a românilor apar menţionate încă din anul 1838, când, la Biblioteca Colegiului „Sf. Sava", au fost catalogate în jur de 1.000 de volume de carte franţuzească. După Unirea care a avut loc în anul 1859, această bibliotecă este transformată în Biblioteca Naţională, iar din anul 1864, odată cu aprobarea Legii Reglementărilor Publice, ea devine Biblioteca Centrală a Statului. Din păcate, activitatea Bibliotecii s-a întrerupt în anul 1901, dar colecţiile adunate în cursul celor 63 de ani de existenţă au fost transferate Bibliotecii Academiei Române, care a preluat astfel statutul de Bibliotecă Naţională, deşi funcţia sa era strict de natură patrimonială. Abia din anul 1955 fondul de carte revine Bibliotecii Centrale de Stat, care devine principala bibliotecă publică a ţării.

Necesitatea constituirii acestei instituţii s-a născut din importanţa conservării, gestionării şi valorificării tezaurului cultural naţional scris şi a integrării la nivel naţional a resurselor documentare şi informaţionale care deschid nu numai căile cunoaşterii culturii şi spiritualităţii româneşti, ci şi pe cele ale dezvoltării sociale, culturale şi economice. Biblioteca Naţională a României a fost înfiinţată cu misiunea clară de a identifica, dezvolta, organiza, conserva, cerceta, comunica şi pune în valoare atât patrimoniul documentar naţional, cât şi fondul „Românica", în care se reunesc documente apărute în străinătate, referitoare la România şi la poporul român, publicaţii ale autorilor români apărute în străinătate în orice limbă, publicaţii în limba română ale autorilor străini apărute în străinătate.

La ceas aniversar, omagiem întreaga activitate a Bibliotecii Naţionale a României, dorindu-ne ca acest centru naţional de informare să se afle mereu în slujba educaţiei şi a cercetării ştiinţifice, în scopul dezvoltării permanente şi pe toate palierele, a ţării noastre.

 

Lasă un comentariu