Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, în parohia Bistra Mureşului, judeţul Mureş

Distribuie pe:

În ziua de 30 iunie a.c., Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din judeţul Mureş, oficiind slujba de sfinţire a noilor clopote ale bisericii, care-l are ca patron ceresc pe Sfântul Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, din parohia Bistra Mureşului, protopopiatul Reghin.

De asemenea, la acest moment, a participat un numeros sobor de preoţi, iar răspunsurile la strană au fost date de către grupul vocal „Maria", din municipiul Sebeş, judeţul Alba.

Cele două noi clopote au  fost realizate  de către firma „Blotor" din Baia Mare, prin donaţia familiei Mureşan Sorin din Bistra Mureşului, şi cântăresc 1000, respectiv 500 kg.

După slujbă, Ierarhul nostru a acordat Diplome de aleasă cinstire celor care s-au implicat în achiziţionarea noilor clopote, dar şi celor care contribuie în mod permanent la întreţinerea şi înfrumuseţarea măreţei biserici parohiale de aici, supranumită „Catedrala Văii Mureşului".

Lasă un comentariu