După cum se ştie, din 1990 încoace, ţinta fixă a iredentismului, neorevizionismului, extremismului şi şovinismului unguresc este antiromânismul declarat, iar obiectivul principal îl constituie înfiinţarea aşa-zisului Ţinut Secuiesc, o refacere cosmetizată a fostei Regiuni Autonome Maghiare de tristă aducere aminte. Încă din anul 1920, având ca ţintă de atac Tratatul de Pace de la Trianon sub vânturarea acelor „visuri iredentiste pentru îndreptarea unei nedreptăţi istorice", de la an la an, în Ungaria şi în Ardeal înfloreşte o propagandă antiromânească, urmărind „autonomia teritorială a comunităţii maghiare din Transilvania, cu variante extremiste, care merg până la despărţirea unui teritoriu din trupul naţional al României." Deci, printr-un nepermis amestec în treburile interne ale altui stat, aplaudaţi de neprieteni minoritari adepţi ai autonomiei, unii lideri unguri urmăresc nu doar o autonomie teritorială, pe criterii etnice, doar a maghiarilor şi secuilor din cele trei judeţe - Harghita, Covasna şi Mureş, ci din toată Transilvania, cuprinzând, în final, şi zonele Bistriţei-Năsăudului, Sălajului, Satului Mare, Clujului, până la graniţa cu Ungaria, după acea hartă-cuţit în spatele României prin Diktatul de la Viena, din 30 august 1940. Totul sub sloganul: „Justiţie pentru Ungaria!". Încurajaţi mereu au fost iredentiştii, autonomiştii, şovinii şi extremiştii maghiari din Transilvania de mai-marii Ungariei de după 1990.
Un fost preşedinte al Ungariei, Arpad Gõncz, afirma că „naţiunea ungară are dreptul său de proprietate asupra întregului Ardeal", aşa că „nu va exista nicio generaţie ungară care să fie dispusă să renunţe la acest sfânt drept istoric", iar pentru asta „naţiunea ungară este gata să ia arma în mâini, în orice clipă, pentru a-şi exercita acest drept, sacrificându-şi până şi viaţa în această luptă. Fără Transilvania nu există statul ungar (…), nici viaţă maghiară."
Un fost ministru de Externe şi prim-ministru al Ungariei, Gyula Horn, îi încuraja, şi el, pe separatişti în nesăbuinţa lor autonomist-teritorială. Să nu mai vorbim de Viktor Orban, actualul prim-ministru ungar, preşedintele FIDESZ, care, la rândul lui, declara şi el: „Transilvania este parte a spaţiului vital al Ungariei în Bazinul Carpatic… Autonomia teritorială este o prioritate pentru comunitatea maghiară din Transilvania… Ungaria este înconjurată de ţări nesigure, ca Ucraina, România şi Serbia". Lovea în România, fără minimă jenă, şi Köver Lászlo, preşedintele Parlamentului Ungariei, fost şef al serviciilor secrete maghiare (1988-2000), prezent mereu prin Harghita şi Covasna, şi Jészenszky Géza, şi el, într-o perioadă, ministru de Externe şi ambasador al Ungariei în SUA (2000). Întrebat, cu prilejul unui interviu, ce transmite el mureşenilor maghiari, Jészenszky Géza a dat următorul răspuns: „Le transmit tocmai ce le-a cerut Cromwell luptătorilor din războiul civil: «Încredeţi-vă în Dumnezeu, dar păstraţi praful de puşcă uscat!»". Adică, mai pe înţelesul tuturor, sintagme precum „războiul civil" şi „praful de puşcă uscat" spun, de la sine, totul!
Nu putem să nu-l menţionăm aici, mai ales pe fostul episcop de Piatra Craiului, Tõkés László, fost preşedinte de onoare al UDMR, preşedinte al Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), fost vicepreşedinte al Parlamentului Europei, care clama: „Modificarea hotarului este singura alternativă a noastră, corecţia Trianonului este responsabilitatea pe care ne-am asumat-o, iar membrii CNMT trebuie să şi-o asume." Iată ce propune României această Iudă. „Teritorii contra pace, soluţia palestiniană: 14.000 de kilometri ai Ţinutului Secuiesc, ca monedă de schimb pentru pacea socială (…) Singura alternativă de supravieţuire ar fi dobândirea autoguvernării în cadrul unui sistem de autonomie (…) Situaţia din Kosovo este absolut favorabilă aplicării autonomiei Ţinutului Secuiesc şi autonomiei comunităţii maghiare."
Aşa au gândit şi gândesc mai-marii, mahării, din Ungaria vecină, încurajându-i, în acţiunile lor hazardante, pe adepţii, din interior, ai autonomiei teritoriale, pe criterii etnice, a
aşa-zisului Ţinut Secuiesc, sucindu-i de cap şi scrântindu-i de minte pe Szilagy Zsolt, înfocat adept al autonomiei teritoriale, pe un Toroczkay Lászlo, liderul Mişcării Tineretului - 64 de Comitate Istorice ale Ungariei, care declara: „Cu aceşti români, slovaci şi ucraineni şovini trebuie să luptăm!".
Deci, întregul Ardeal este, de fapt, „sfânt drept istoric", „proprietate" a Ungariei, iar pentru autonomie, „o prioritate", trebuie luptat „cu arma în mână". Pentru acest „spaţiu vital" - concept nazist al lui Adolf Hitler -, care-i Ţinutul Secuiesc, „trebuie păstrat uscat praful de puşcă". Totul pentru „corecţia Trianonului" şi „modificarea hotarului!"
Iar avangărzile iredentismului maghiar din România au reacţionat, complice, imediat, sperând chiar în „modelul Kosovo" în enorma lor naivitate! Cu gândul la refacerea Ungariei milenare, UDMR, mereu participantă la guvernarea României sau aflată în preajma scaunului Puterii de la Bucureşti, cu reprezentanţi în organele puterii de stat locale şi centrale, chiar cu vicepremieri (Marko Bela şi Kelemen Hunor), miniştri ai Culturii, Sănătăţii, Mediului, Informaţiilor, are, paradoxal, în statut, prevăzută autonomia teritorială, cea de-a doua limbă oficială în stat - maghiara. Iar guvernanţii români, cu orbul gâinilor, nu aud şi nu văd nimic!
Liderii Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), încă prin Declaraţia de la Cluj-Napoca, în 1993, au jurat, în catedrala „Sf. Mihail", să lupte pentru autodeterminare, inclusiv prin crearea unui „Parlament intern al maghiarilor", Tõkés László declarând, făţiş, care-i ţelul autonomist al mişcării de autodeterminare: „modificarea hotarului", iar ca singură alternativă - „corecţia Trianonului". Sub tutela Budapestei, Partidul Civic Maghiar (PCM) şi Consiliul Naţional Secuiesc (CNS), avându-l, pe la început, lider pe „senatorul cu papion" - Csapo Józef, UDMR, nici partid, nici uniune culturală, ci un fel de ONG, prin liderii lor, văd o autonomie teritorială dusă mai departe, până la unirea cu Ungaria, prin desprinderea acestei părţi de pământ românesc şi alipirea la ţara vecină!
La Sfântu Gheorghe, a fost adoptat un proiect de lege, înaintat Parlamentului României, privind „înfiinţarea unor organe proprii: Parlament şi Guvern, pe criterii etnice, poliţie şi armată proprii, un preşedinte care să reprezinte, oficial, secuimea în faţa României şi a restului lumii." Câtă sfidare! Câtă obrăznicie! Câtă neruşinare! Un proiect ilegal, anticonstituţional, antiromânesc, antieuropean, inacceptabil, urmărind crearea unui stat în stat.
Se intervine cu această propunere chiar la Uniunea Europeană, prin Organizaţia Mondială a Maghiarilor, urmărind resuscitarea defunctei Regiuni Autonome Maghiare, de tristă amintire. Deci, Parlament şi Guvern proprii, poliţie şi preşedinte pentru enclava autonomă, a doua limbă oficială - maghiara - în stat! Totul, într-un aşa-zis Ţinut Secuiesc, prin care se urmăreşte desprinderea de sub autoritatea Statului Român. Sunt revendicările iredentiştilor maghiari, constituiţi într-o „Coloană a V-a" antiromânească, pentru un fel de autonomie personală, administrativă şi teritorială, cerând şi 20 de modificări ale Constituţiei, care, în final, să ducă la federalizarea României, vizând, mai ales, eliminarea articolului 1 din Legea fundamentală a ţării, privind statul naţional, unitar, român! Gândul lor zboară la spargerea integrităţii statului naţional, unitar român! Tendinţe iredentiste, respinse, pe vremea aceea, de Olli Rehn, comisar pentru extinderea Uniunii Europene, de Pierre Moscovici, reprezentantul pentru România în Parlamentul Europei, considerând pretenţiile iredentiştilor maghiari nişte bazaconii, solicitări absurde, abuzive, de nerealizat în vremurile noastre moderne, o încercare de întoarcere în Evul Mediu. Chiar prestigioase ziare, precum „Washington Post" şi „Economist", consemnau opinii potrivnice autonomiei teritoriale, pe criterii etnice, în inima Europei. Şocaţi de ieşirile iredentiste, şovine şi extremiste ale liderilor unguri, ale organizaţiilor şi partidelor maghiare din România, consemnau: „Dacă Viktot Orban ar fi spus, în 1995 sau în 1996, ceea ce spune acum (n.n. martie 2002), Ungaria ar fi pierdut cursa pentru NATO, în 1997!". Agresivitatea „premierului ungar - se spunea - riscă să reaprindă vrajba în Europa Centrală."
Din păcate, insolenţii iredentişti maghiari nu s-au dumirit, nici până acum, că Transilvania este, pentru totdeauna, a României, conform Tratatului de Pace de la Trianon (1920) şi Tratatului de Pace de la Paris (1947), care stabilesc ordinea internaţională în domeniile frontierelor naţionale ale ţărilor din Centrul Europei. În vecii vecilor, Transilvania este parte a României! A fost, este şi aşa va rămâne!
Toate acestea fiind bine cunoscute la Uniunea Europeană, atunci când Consiliul Naţional Secuiesc, cu sprijinul UDMR, s-a adresat Comisiei Europene, cu jalba în proţap, cerând autonomie teritorială, răspunsul a fost un NU categoric, deoarece în acest secol 21 din mileniul al treilea pretenţia aceasta-i o aberaţie. Un NU care a însemnat o trântire a uşii în nasul obraznicilor.
Numai că ei, cu obsesia „modelului Kosovo" în cap, nu se astâmpără nici după acel NU categoric. Învăţaţi mereu să ceară şi mereu să li se dea, iredentiştii autonomişti continua demersurile lor aberante. În acest context, la 2 iulie a.c., a intervenit, cu fermitate, decizia justiţiei. Magistraţii Curţii de Apel din Târgu-Mureş au respins, definitiv, acea hotărâre a Consiliului Local Miercurea Ciuc privind autonomia, pe criterii etnice, a Ţinutului Secuiesc. Este vorba despre acea hotărâre care a aprobat memorandumul, ilegal, al Consiliului Naţional Secuiesc, admisă de Tribunalul Harghita, privind înfiinţarea Ţinutului Secuiesc, cu statut autonom, atacată în instanţa de contencios administrativ, la 3 iulie 2014, de prefectul judeţului Harghita, Jean-Adrian Andrei. În februarie 2015, Consiliul Local Miercurea Ciuc face recurs. De data aceasta, instanţa a ţinut cont de respingerea, de către Comisia Europeană a celor două cereri de înregistrare a unor iniţiative cetăţeneşti ale căror obiect îl constituie înfiinţarea de noi regiuni după criterii etnice. Ceea ce nicio lege din România nu predeve şi nu permite! Să nu mai vorbim de faptul că judeţul Harghita are 35 de hotărâri prin care a fost aprobat referendumul iniţiat de CNS, privind înfiinţarea Ţinutului Secuiesc, cu statut autonom, în acte care vizează, paradoxal, 135 de localităţi, din care doar 68 se află în judeţul Harghita, restul fiind din Covasna şi Mureş. Pe ce criterii a fost luată decizia Curţii de Apel Mureş? Magistraţii au dovedit, cu legea în faţă, că este încălcată Constituţia României, care prevede că orice organizare administrativ-teritorială nu este posibilă decât prin revizuirea (modificarea) Legii fundamentale. În privinţa pretenţiei ca limba maghiară să devină limbă oficială în Statul Român, cererea este neconstituţională, articolul 13 din Constituţie precizând clar: „În România, limba oficială este limba română."
Aşadar, iredentismul autonomist teritorial a mai primit o directă de dreapta. Astfel, problema aşa-zisului Ţinut Secuiesc s-a încheiat definitiv! După victoria în alegerile prezidenţiale a lui Klaus Iohannis, un analist politic făcea o precizare demnă de toată atenţia: „Ar mai putea afirma, oare, minoritatea maghiară că maghiarii nu au destule drepturi într-o ţară, România, care a ales un minoritar neamţ, ca preşedinte?!" Şi declara tranşant, rostind un mare adevăr: „Prin acest vot, problema Ţinutului Secuiesc s-a încheiat definitiv!". Aşa că nu se va mai naşte, niciodată, dorita, de unii, „Insulă a Şerpilor" în inimă de Românie. Normal ar fi ca liderii partidelor maghiare, ai Consiliului Naţional Secuiesc să înceteze, pentru totdeauna, hărţuielile, pretenţiile minoritare maghiare absurde, goana după o himeră, atacurile la Constituţie, la edificiul României, ţara în care şi ei s-au născut şi trăiesc. Numai că, sfidând, cu grosolănie, acei şerpi colcăind, agitaţi, în cuibul şi în veninul lor, nu ţin cont de nimic. Nici de o istorie reală, nici de bun-simţ, nici de ruşine! Ei se vor, în nemernicia lor, „proprietarii Ardealului", iar prin ameninţări, gălăgioase adunări, marşuri secuieşti, doresc o Ungarie Mică în mijlocul pământului românesc. Iar guvernanţii români, fără replică, mereu sunt dispuşi să tacă mâlc, să pună batista pe ţambal şi să ia UDMR la guvernare! Odată şi odată, aceşti pigmei autonomişti ar trebui să înţeleagă, măcar în ceasul al doisprezecelea, că una-i provincia Kosovo şi alta-i Ardealul, o altă gâscă în altă traistă, că subminarea continuă a autorităţii statului porneşte dintr-o gândire periculoasă a diplomaţiei papricaşului. O întoarcere în fosta Regiune Autonomă Maghiară, sub chipul aşa-zisului Ţinut Secuiesc, cosmetizată şi dorită de iredentismul, extremismul şi şovinismul maghiar, într-o vreme în care minoritatea aceasta beneficiază de toate drepturile, conform standardelor europene, este, azi, imposibilă. Prin decizia Comisiei Europene, care a spus un NU hotărât tendinţelor autonomiste ale Consiliului Naţional Secuiesc şi ale UDMR, prin hotărârea Curţii de Apel Târgu-Mureş, definitivă, privind anularea pretenţiilor absurde vizând aşa-zisul Ţinut Secuiesc autonom, „diplomaţia papricaşului" a suferit un nou şi definitiv eşec usturător!
