Mă simt onorată să mă adresez dumneavoastră astăzi şi vă mulţumesc pentru invitaţia de a participa la această reuniune.
Astăzi, inima mea se rupe în două: jumătate este pe malul Prutului aşteptând inimoşii şi vitejii tineri care au pornit de la Chişinău în „Marşul lui Ştefan cel Mare", iar cealaltă jumătate este cu românii prezenţi la aleasa adunare de la Întorsura Buzăului.
Observ, cu îngrijorare, cum românii de pretutindeni, din Basarabia, din Bucovina, din Valea Timocului îşi cer dreptul la identitate naţională!
Dar, când acest lucru se întâmplă în Harghita şi Covasna, când românii se simt străini în ţara lor, atunci avem cu toţii o parte de vină!
Dacă nu putem să rezolvăm ceva, cel puţin să ne unim vocile, ca persoanele îndrituite să facă ce trebuie, să nu se comporte de parcă nu ne aud!
În 25 martie, românii din Harghita şi Covasna mi-au transmis că sunt mândri de mine.
Le mulţumesc şi le spun că şi eu sunt mândră că sunt româncă.
I-am mulţumit lui Dumnezeu că m-a făcut puternică în acea zi.
Am fost singură în faţa unei delegaţii masive venită la Strasbourg să ceară autonomia Ţinutului Secuiesc.
Chiar dacă la Congresul Autorităţilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei acest demers a fost refuzat, nu sunt convinsă că lucrurile s-au încheiat.
Contextul geopolitic adună nori negri la Est şi manifestări antiromâneşti cu accente extremiste în Vest.
Să rupi în batjocură steagul este o mare jignire adusă unei ţări întregi de un cetăţean român de etnie maghiară!
De aceea, cu trup şi suflet, semnez şi eu Memorandumul, care să sperăm că va fi auzit la Bucureşti!
Vă rog să-mi iertaţi absenţa de astăzi, dar, tot acum, în alt loc de ţară, refacem „Podul de flori"!
Să ne unim inimile şi cugetele şi să ne rugăm lui Dumnezeu să ne ocrotească!
