„La început a fost Cuvântul…"

Distribuie pe:

Savantul-medic japonez Masaru Emoto (n.1943), în a sa carte „Armonie", referitoare la puterea Cuvântului și a Apei, a încercat să ne demonstreze cât de mare și de adevărată poate fi forța cuvintelor frumoase, comparativ cu cele urâte, gândite de mintea omului, spuse cu gura sa, sau scrise de mâna lui. Astfel că a luat ca etalon două mici vase pline cu boabe de orez și tot atâtea pline cu apă. După ce le-a închis ermetic, a scris pe două dintre ele cuvântul „te iubesc", iar pe celelalte două cuvintele „te urăsc". După o vreme, a constatat că cele pe care scrisese frumoasele și omenoasele cuvinte „te iubesc" nu și-au schimbat nici culoarea și nici limpezimea, în vreme ce, în cele cu cuvintele teribil de urâte și de neomenoase „te urăsc", orezul s-a mucegăit și apa s-a tulburat.

Aplicat la firea umană, respectivul experiment demonstrează că bunătatea este sinonimă cu frumusețea sufletului omului, iar răutatea, cu urâțenia lui. De unde și adevărul de necontestat, desprins din frumusețea și corectitudinea celui dintâi verset din Biblia scrisă de Apostolul Ioan: „La început a fost cuvântul".

Lasă un comentariu