Doi tineri romani (în sensul de locuitori ai Romei), fraţii Giuseppe şi Roberta îşi petrec, de mai mulţi ani, o parte a vacanţei de vară în România, la bunica lor din Luduş, doamna învăţătoare Maria R. şi la bunicii din satul Dâmbu, judeţul Mureş. Aşa am avut prilejul să-i cunosc, să-i admir pentru cuminţenia lor şi să-i îndrăgesc pe cei doi copii ai lui Iulian R., luduşeanul stabilit de mulţi ani la Roma.
Într-una din veri l-am reîntâlnit pe tatăl copiilor. ,,Ai venit acasă, Iulian?" ,,Pentru mine, acasă înseamnă şi Roma, şi Luduşul, şi Dâmbul, adică acolo unde sunt soţia şi copiii mei, acolo unde sunt mama şi socrii mei". Ne-am bucurat de revedere, ca doi buni prieteni. Am evocat clipele plăcute din anii de şcoală, când i-am fost profesor şi diriginte. Giuseppe şi Roberta ne sorbeau din priviri. ,,Domnule diriginte, la şcoală ne spuneaţi că, în antichitate, toate drumurile duceau la Roma. La două mii de ani distanţă, un drum norocos m-a dus şi pe mine la Roma. Acum, şi eu, şi soţia, şi copiii noştri suntem romani, cu cetăţenie italiană. Ne-am hotărât să vă ajutăm ca un drum al vieţii să vă ducă şi pe dumneavoastră la Roma. Vă vom fi gazde şi ghizi atâtea zile câte doriţi să ne fiţi oaspete. Ce ziceţi?" În acele clipe am întinerit cu câţiva ani. Roberta şi Giuseppe au jubilat.
Am ajuns la Roma în primăvara anului următor. Iulian şi Niculina m-au primit şi m-au tratat ca pe un tată bun. Pentru Roberta şi Giuseppe am fost bunic, povestitor şi profesor de istorie. Într-una din zile, Giuseppe chiar a primit un zece pentru că a ştiut mai multe amănunte despre sfârşitul lui Hitler şi capitularea Germaniei naziste, decât a cuprins textul din cartea lui de istorie. Cu prietenul lor, domnul Sandro P., tipograf pensionar, talentat pictor şi grădinar, am vorbit ore în şir, despre împăratul Traian şi regele Decebal, despre cele aproximativ 200.000 de kilograme de aur şi argint dacic (comoara lui Decebal) care au salvat de la faliment financiar uriaşul Imperiu Roman, despre Columna lui Traian şi statuile de daci nobili care împodobesc şi acum un Arc de triumf roman. Cei patru membri ai familiei R. m-au ajutat să descopăr o Romă vie, chintesenţă a Romei antice, a Romei medievale şi a Romei contemporane. Evit să numesc ceva din ceea ce mi-a răscolit sufletul. Însă, nu am nicio reţinere în a fi recunoscător gazdelor mele româno-romane şi în a lăuda preocuparea administraţiilor municipale şi statale italiene pentru valorificarea trecutului şi a prezentului Romei şi a Italiei, ca o durabilă investiţie în folosul umanităţii.
Când au venit în România, Iulian şi familia sa mi-au fost oaspeţi de câteva ori, însă nu am reuşit niciodată să fac pentru ei atâta cât au făcut ei pentru mine. A trebuit să vină vara acestui an şi o inspiraţie divină ca să-mi împlinesc dorinţa. Cu învoirea doamnei învăţătoare Maria R., i-am însoţit pe fraţii Roberta şi Giuseppe într-o vizită prin Luduş. La Primăria oraşului am fost primiţi de domnul primar Cristian Moldovan, chiar în biroul său. În treizeci de minute, cât a durat întrevederea, tinerii romani au descoperit că bătrânul Luduş are şanse reale de întinerire, datorită investiţiilor masive în proiecte şi lucrări de modernizare urbană, de dezvoltare economică, socială şi culturală. Împreună cu domnul „prezident" au încropit planuri româno-romane, s-au fotografiat lângă Drapelul Naţional al României şi harta oraşului Luduş.
Din primărie, am păşit direct în Casa Orăşenească de Cultură ,,Pompeiu Hărăşteanu". I-au uimit sala de spectacole, sălile de repetiţii ale cercurilor de canto şi de pian, sutele de diplome şi trofee câştigate de copiii şi tinerii dansatori luduşeni ai ansamblurilor folclorice ,,Ardealul", ,,Transilvania" şi ,,Hajdina" la concursuri şi festivaluri naţionale şi internaţionale.
După câţiva paşi am ajuns la Şcoala Gimnazială ,,Ioan Vlăduţiu". Bucuros de aşa vizitatori, domnul director profesor Adrian Banea le-a fost ghid prin ,,palatul" în care a învăţat şi tatăl lor, domnul Iulian R. I-a purtat prin săli de clasă, dotate toate cu mobilier modern şi cu gust împodobite, prin cabinetele de informatică, laboratorul de fizică şi chimie, prin cel de biologie, prin sala de festivităţi şi concursuri şcolare. Atât domnul primar, cât şi domnul director de şcoală au aflat, cu această ocazie, că Giuseppe (licean) şi Roberta (gimnazistă) sunt premianţi în clasele lor, că în clasele în care sunt şi elevi cu origini româneşti, aceştia sunt, de regulă, premianţi. I-a uimit şi constatarea Robertei: ,,Totul este mai practic şi mai frumos aici, la Luduş, decât acolo unde învăţăm noi!"
De la şcoală i-am însoţit pe un traseu al istoriei. La Monumentul Ostaşului Român, i-am prezentat pe vitejii români munteni, moldoveni şi dobrogeni care au eliberat Luduşul de sub ocupaţia militară trecătoare, dar impilatoare, a trupelor hitleriste şi horthyste. În Piaţa Unirii le-am făcut cunoştinţă cu Mihai Viteazul, Voievodul întregitor de neam şi ţară românească la anul 1600, cu patrioţii unionişti luduşeni care au contribuit, în acea istorică zi de 1 Decembrie 1918, la Marea Unire cu patria-mamă România, la formarea statului naţional unitar roman, de existenţa căruia ne bucurăm noi astăzi. La bisericile ortodoxe ,,Sfântul Ierarh Nicolae" şi ,,Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" i-am coborât până la începuturile creştine ale poporului român, cu aproape două mii de ani în urmă. Pe strada Vânătorilor le-am arătat clădirea (actualmente, sediu al Poliţiei) în care, în septembrie 1944, militari hitlerişti şi horthyşti au pus la cale asasinarea unor evrei nevinovaţi. Trecând pe lângă bisericile reformată, romano-catolică şi cea neoprotestantă le-am dezvăluit acea trăsătură specific românescă numită spirit de toleranţă etnică, religioasă şi culturală. La Monumentul Latinităţii, Giuseppe a înţeles mai bine cine este el, cine sunt părinţii şi bunicii lui: ,,Aceasta este Lupoaica de la Roma! Ei sunt Romulus şi Remus, întemeietorii Romei! De ce au monumente şi la Luduş, şi la Iernut, şi la Târgu-Mureş, şi la Turda, şi la Cluj-Napoca? De ce textul de pe soclu este scris în limba latină? Pentru că şi pe aici au fost romani?! Pentru că noi, românii, suntem din neamul romanilor!? Pentru că limba română este înrudită cu limba latină?! De aceea se aseamănă atât de mult limba română cu limba italiană?! De aceea eu şi Roberta şi mama Niculina şi tatăl Iulian gândim şi vorbim atât de uşor şi în limba italiană şi în limba română?! Aha! Eu şi Roberta, care ne-am născut la Roma, din părinţi români, suntem, de fapt, români romani sau romani români. Îmi place această descoperire".
La întoarcere spre casă ne-am întâlnit cu domnul Claudiu Anca, de la Poliţia de proximitate. La solicitarea mea a stat de vorbă, câteva minute, cu oaspeţii mei. Concluzia?!
,,Ce poliţist amabil! Cu carabinierii romani nu putem sta de vorbă, ca de la om la om!"
După câteva ore de plimbare prin oraş, am revenit în faţa casei doamnei învăţătoare Maria R. ,,Ei, cum a fost?!"
A răspuns Giuseppe: ,,A fost una dintre cele mai frumoase zile petrecute până acum în România!" Roberta s-a plâns că o dor picioarele de atâta umblat pe jos. Eu am avut mulţumirea că, împreună cu Roberta şi Giuseppe, am descoperit câte ceva din ceea ce este durabil în schimbătoarea noastră existenţă.
