Un țăran, om bun la suflet, avea obiceiul să spună tuturor:
- Vedeți cum e lumea asta? Cei mari au de toate și sunt primiți oriunde cu mare pompă, în timp ce pe noi, cei simpli, nimeni nu ne bagă în seamă.
Cum de este posibil așa ceva, cum de se poate una ca asta? Vom ajunge noi pe lumea cealaltă și vom vedea cum o fi și acolo...
Azi așa, mâine așa, până când, omul nostru a visat într-o noapte ceva nemaipomenit: se făcea că murise și ajunsese la Poarta Raiului.
Acolo, ce să vezi, veselie multă, îngeri adunați să-l întâmpine pe noul sosit, bucurie mare!
Omului nu-i venea să-și creadă ochilor. Atâtea pregătiri doar pentru el, un simplu creștin. Dar, când să intre pe poarta aceea minunată, înconjurat de tot acel alai, un înger se apropie de țăranul nostru și îi spuse:
- Omule, nu poți intra pe aici, du-te ceva mai încolo și vei găsi o portiță mai mică, păzită de un înger. Intră pe acolo și, mai târziu, ne vom revedea în grădinile minunate ale Raiului.
- Atunci pentru cine sunt toate aceste pregătiri? - a mai întrebat omul mirat.
- Ei, așteptăm pe un boier care a murit odată cu tine și care, din clipă în clipă, trebuie să ajungă aici. Pentru venirea lui este sărbătoare și ne pregătim să-l întâmpinăm cum se cuvine.
- Bine, îngerule, dar cum se poate una ca asta?
- Omule, pentru a te mântui nu contează ce ai avut - fie că ai fost sărac, fie bogat - ci ceea ce ai făcut cu tot ce Dumnezeu ți-a dăruit. Fie că ești sărac sau bogat, important este să rămâi om.
- Dar atunci, dacă și eu și boierul vom intra în rai, pentru ce este venirea lui așa o sărbătoare?
- Omule, creștini ca tine vin aici în fiecare zi, cu miile și sunt bine primiți cu toții. Dar un boier de când n-a mai ajuns și aici, în rai...
