Ca un credincios care doreşte a respecta cât mai bine învăţăturile religiei noastre creştin- ortodoxe, mi-am îndreptat paşii în plin postul Sfintei Marii către Mănăstirea Tuturor Sfinţilor din Caşva, Păuloaia, devenită de peste un deceniu casa mea spirituală, pentru a mă bucura de împărtăşanie în zilele premergătoare marii sărbători creştine a Adormirii Maicii Domnului (Sfânta Maria Mare). De fiecare dată, cel puţin pentru mine, experienţa duhovnicească aduce cu sine, pe lângă echilibrarea sufletească, o pleiadă de întrebări, la ale căror răspunsuri mă străduiesc să ajung printr-o cât mai atentă documentare. De această dată, vorbele duhovnicului meu, Părintele Ilie, folosite cu privire la modul odios în care a fost dusă lupta împotriva icoanelor, distruse prin ardere în pieţele publice, mi-au adus aminte de copilărie şi m-au determinat să caut să pătrund în tainele icoanelor care o înfăţişează pe Sfânta Maria.
Bunica mea, Maria, căreia toţi nepoţii îi spuneau Mamă bună, chemată la Părintele Ceresc încă de pe vremea copilăriei mele, era încredinţată că fiecare icoană are o semnificaţie anume şi că, atunci când aveai o anumită trebuinţă sau supărare, dacă foloseai icoana potrivită şi te rugai fierbinte la ea, rugăciunile îţi erau ascultate. Îmi aduc aminte că, prin cărţile sale de rugăciuni erau răspândite tot felul de iconiţe, la fiecare rugăciune o altă reprezentare. Ea mai spunea că icoanele te ajută să te concentrezi mai bine asupra rugăciunii, să nu-ţi „fugă gândurile" în toate părţile. Aşa că, sub imboldul acestor amintiri, am început să caut semnificaţiile icoanelor Sfintei Marii. Nu mi-a venit să cred când am aflat că, în Rusia, unde iconografia este extrem de dezvoltată, au fost precizate nu mai puţin de 260 de icoane ale Fecioarei Maria, care sunt cunoscute şi drept făcătoare de minuni, depăşind astfel numărul celor câteva zeci menţionate ca fiind celebre pe Muntele Athos.
În bisericile noastre, cele mai cunoscute par a fi: „Călăuzitoarea" - icoană în care Fecioara Maria îl ţine pe Mântuitor pe palmă, arătând spre el ca înspre o călăuză pe drumul spre Dumnezeu şi spre mântuire; „Mila Afectuoasă" - icoană în care Maica Domnului îl ţine pe Pruncul Sfânt cu faţa îndreptată spre ea şi cel puţin un braţ în jurul gâtului sau umărului său, simbolizând deplinătatea iubirii dintre Dumnezeu şi om, obţinută prin intermediul unui apropiat al Bisericii, în acest caz reprezentat de Sfânta Maria; „Milostiva" - icoană în care Fecioara Maria este aşezată pe un tron regal cu Pruncul Isus în poală, ambii privind în faţă, simbolizând veghea acestora asupra destinelor lumii; „Rugătoarea" - Icoană în care Fecioara Maria stă cu mâinile desfăcute şi cu Pruncul desenat într-un cerc pe pântecele ei, semnificând semnul pe care l-a trimis Dumnezeu Fecioarei; „Mijlocitoarea" - icoană în care Maica Domnului apare singură, în profil, cu mâinile ridicate în rugăciune. Icoana aceasta stătea deasupra patului bunicilor mei, iar la stânga ei, puţin mai sus, se afla icoana separată a Mântuitorului Iisus Hristos, ca şi când Maica Sa nu înceta să se roage Lui pentru binele celor din casă. Am înţeles că icoanele în care Sfânta Maria este redată singură sunt rare în Ortodoxie, considerându-se că prezenţa Pruncului în braţele Maicii sale este o caracteristică esenţială a acestor icoane.
Am mai auzit despre icoane care o reprezintă pe Fecioara Maria cu trei mâini, altele în care Pruncul Sfânt are faţa lipită de cea a Maicii sale, cert este că, de la izvoarele ortodoxiei şi până în prezent, chipul Fecioarei Maria este cel care a vegheat alături de Fiul Sfânt din lăcaşuri de cult, din odăile caselor şi chiar de pe podoabele purtate de credincioşi, asupra legăturii noastre cu lumea de dincolo de limitele fizice, fiind considerată mijlocitoare în faţa divinităţii întru sănătate, bunăstare şi rodnicie.
