În fiecare an, în ziua de 31 august, împreună cu fraţii noştri de peste Prut, trăim cu bucurie Sărbătoarea Limbii Române, cea mai spiritualizată dintre sărbători. Limba română e limba sfântă a poporului nostru trăitor pe acea „gură de rai" supranumită şi „Grădina Maicii Domnului".
Celebrând Limba română, îi oferim aleasă cinstire ca pentru o stemă împărătească a Neamului nostru. Ea este unul dintre simbolurile fundamentale ale unităţii naţionale. Ea ne-a ţinut uniţi timp de zece milenii de când trăim pe acest pământ. Ea ne oferă mândria identităţii noastre naţionale, mândria unui popor cu cea mai mare vechime din Europa care trăieşte încă acolo unde s-a născut, a crescut şi s-a dezvoltat în graniţele sale. Avem mândria că poporul nostru este primul popor din lume care a folosit scrierea cu 7.000 de ani în urmă, pe când alţii nici nu existau ca popor. Tăbliţele de la Tărtăria, aşa cum recunosc toţi cei care le-au studiat, ne fac dovada că am fost prima civilizaţie care a semnat pe acest pământ, cu 1.000 de ani înaintea scrierii sumeriene cunoscută drept cea dintâi scriere. Astăzi şi Vaticanul recunoaşte că poporul nostru este cel care a dat limba ştiinţifică a lumii - latina - şi, în acelaşi timp, limba liturgică pentru Roma, iar pentru ortodocşi - slavona -, care izvorăşte tot de la noi.
În această zi festivă se desfăşoară manifestări în fiecare colţ de ţară, dar şi cu ecouri oriunde în lume se vorbeşte Limba română, un prilej de a-şi exprima dragostea şi preţuirea pentru graiul sfânt cu miresme de azimă, grai de o rară frumuseţe şi armonie, limba generatoare de poliseisme şi metafore, adânc înfiptă în pământul ţării noastre. La o astfel de manifestare care se desfăşoară la Râmnicu Vâlcea anul acesta, voi participa şi eu, împreună cu organizatorii şi iniţiatorii acestui însemnat eveniment, alături de numeroase personalităţi ale culturii noaste, şi, desigur, şi un numeros public. Voi avea prilejul să mă bucur din plinul inimii la această sărbătoare a Zilei Limbii Române, ca slujitor al ei de-o viaţă întreagă, mai întâi ca profesor de Limba română, şi mai apoi prin scrierile pe care le-am publicat.
Aşa cum a fost anunţat, această sărbătoare are un program bogat, variat, interesant, un program de zile mari, din care amintesc doar câteva: cuvântările unor personalităţi de seamă ale culturii noastre, lansarea revistei literare, „Memoria slovelor" şi a mai multor cărţi prezentate de autorii lor. Un moment de seamă îl constituie lansarea antologiei „Limba noastră cea Română", apărută sub îngrijirea doamnei Ligya Diaconescu, director general al revistei internaţionale româno-canado-americană „STARPRESS", şi premierea câştigătorilor concursului internaţional de proză scurtă şi poezie organizat de redacţia revistei „Memoria slovelor" sub conducerea scriitorului Ion Nalbitoru.
Nu putem vorbi de această aleasă sărbătoare fără să nu amintim de iniţiatorul şi aprigul luptător pentru a da fiinţă acestei sărbători, în anul 2013, scriitorul Corneliu Leu. Numele său va rămâne legat de această minunată sărbătoare şi, împreună cu profundul nostru regret, îl vom însoţi în zarea seninului deplin spre care a plecat. Rămâne să ducă stindardul mai departe cei care i-au fost alături, domnul Florin Al. Ţene, preşedintele Ligii Scriitorilor din România, doamna Ligya Diaconescu şi alţii, aşa cum ne-au dovedit că o fac, organizând ampla sărbătorire şi anul acesta, la Râmnicu Vâlcea, ca o continuitate a celei desfăşurate anul trecut pe malul Mării Negre, în staţiunea Jupiter.
Chiar dacă, până, în anul 2013, Limba română nu a avut o zi dedicată ei, de-a lungul timpului, mari gânditori, scriitori şi poeţi, preţuindu-i darurile alese, forţa de exprimare, strălucirea, vitalitatea, bogăţia şi diversitatea ei au celebrat-o în creaţiile lor. Vasile Alecsandri spunea că limba noastră este „tezaurul cel mai preţios pe care-l moştenesc copiii de la părinţi, depozitul sacru lăsat de generaţiile trecute". Poetul Nichita Stănescu mărturisea: „Patria mea e limba română", iar harul poporului nostru a scos la lumină multe proverbe şi zicători pline de învăţăminte din bătrâni. La loc de cinste stă făuritorul limbii române moderne, genialul nostru poet naţional, Mihai Eminescu, al cărui grai a îmbrăcat haina celor mai înalte idei.
Cuvântul, fie rostit prin viu grai, fie aşternut în scrieri, este comoara fără preţ cu care ne-a învredicit Pronia Cerească. „La început a fost cuvântul, spune Biblia, cuvântul prin care toate s-au făcut". Graiul este haina care îmbracă gândurile şi trăirile noastre pitrocite în adâncul inimii şi în cutele adânci ale minţii omeneşti. Cuvântul limpezeşte zonele abisale ale conştiinţei umane, el e acela care creează relieful istoric al timpului unui neam înveşnicindu-l. Cu ajutorul graiului poţi petrece o viaţă în toată deplinătatea ei, rezonezi cu clipa de iluminare a gândului şi cu elanul subtil, curat şi sfânt, al inimii. Graiul este sunetul pulsaţiilor inimii şi al cutelor creierului uman.
Cu o vechime „în adâncuri înfundată", astăzi, cu satisfacţie constatăm că limba noastră maternă, oficială, literară, vorbită şi scrisă, este tot mai răspândită în lume şi purtată cu dragoste de către emigranţi, răspândită prin viu grai, precum şi printr-un mare număr de scrieri, la care şi-a dat „osteneala" şi internetul. Un merit deosebit îl au revistele pe suport de hârtie, dar şi prin internet, aşa cum este şi revista „Obsevatorul" din Toronto, care se bucură de un binemeritat prestigiu. Aceste publicaţii, din ţară şi din întreaga lume, au meritul deosebit de a fi adunat în acelaşi cadru scriitorii de pretutindeni şi au creat punţi literare între scriitorii din ţară şi cei ai diasporei româneşti. Este emblematică semnătura scriitorilor din întreaga lume în revistele din ţară, precum şi a scriitorilor din ţară în revistele de limbă română apărute pe toate meridianele lumii. Benefică este şi lansarea în ţară a cărţilor scrise peste graniţă şi prezenţa lor în târgurile de carte.
Un laudatio i se cuvine prestigiosului jurnalist româno-australian, George Roca, pentru că, printr-un efort deosebit, a dat un suflu limbii române, publicând mii de scrieri ale autorilor de limbă română, făcându-le să circule pe toate meridianele lumii. Este un laudatio pentru frumoasa lecţie de înalt patriotism. Prin asemenea porţi larg deschise ale artei cuvântului, literatura contemporană este tot mai cunoscută pe mapamond şi lasă să pătrundă în ţară noutăţi relevante, pune în lumină orizonturi noi, noi forme de expresie ieşite din vechile canoane şi se fortifică limba română. Astfel, vom putea cânta, cât va exista poporul nostru, cu acelaşi dulce glas ca şi Alexei Mateevici, „Limba noastra-i o comoară" şi vom urma îndemnul scriitorului Gheorghe Sion: „Vorbiţi, scrieţi româneşte,/ Pentru Dumnezeu!"
