Acest material are ca punct de plecare un articol al cărturarului Vasile Netea, un articol de publicistică scris de cărturarul din Deda, într-o perioadă extrem de grea pentru el, perioada în care el era refugiat la Bucureşti, în urma odiosului Diktat de la Viena din 30 august 1940. Articolul lui Vasile Netea a fost scris în aprilie 1941.
Vasile Netea a avut un suflet pur, curat, plin de dragoste pentru cei din jurul său. A dat dovadă de dragoste de ţară, militând tot timpul în interesul naţiunii româneşti, făcând acest lucru mai ales prin ceea ce a scris. Şi a scris mult şi a avut un deosebit succes. A dat dovadă de dragoste faţă de părinţi. Şi-a iubit părinţii ca pe lumina ochilor săi, cum de altfel l-au iubit şi părinţii pe el. Şi-a iubit satul şi pe toţi consătenii săi, şi-a iubit familia mai mult ca orice. A avut foarte mulţi prieteni, pretutindeni a fost înconjurat de prieteni. A ştiut să-şi facă prieteni, prin comportamentul său, prin maniera sa de a fi, s-a impus ca un model de om, a ştiut să se facă respectat, respectându-i pe ceilalţi, i-a iubit pe cei din jur, ca să fie la rândul său iubit de aceştia, ca să fie apreciat, a muncit serios pentru a se realiza pe plan intelectual şi a făcut-o cu un deosebit succes.
Pentru fiecare om, locul copilăriei şi al tinereţii sale reprezintă un loc unic, care se adânceşte puternic în inimă. Tot aşa şi pentru Vasile Netea meleagurile sale natale sunt unice, el îşi aminteşte totdeauna cu nostalgie, cu emoţie, cu bucurie de locurile în care a copilărit, îşi aminteşte de părinţii săi pe care i-a iubit foarte mult, de consătenii săi, faţă de care nu a fost mândru niciodată. El, ori de câte ori venea acasă, chiar după ce a devenit mare istoric, stătea de vorbă cu toată lumea, era prietenos cu toţi, se întâlnea cu cei cu care a copilărit, se bucura de fiecare dată să-i vadă pe toţi.
Articolul cărturarului Vasile Netea intitulat „Pe Mureş în sus", scris în aprilie 1941, are două părţi distincte, două părţi total diferite, se referă la două momente diferite din viaţa cărturarului dedean.
În prima parte a articolului, Netea face referire la anii frumoşi ai copilăriei petrecuţi acolo în comuna sa natală Deda, la poalele Călimanilor. Vasile Netea este fascinat de iarba care creşte, de apele râului Mureş, care iese din defileu şi îşi continuă drumul, de toate floricelele care cresc prin prejur, de sărbătoarea celor 40 de sfinţi, de toate tradiţiile legate de sărbătoarea Floriilor (Dumineca Florilor - cum o numeşte el), de tradiţionalele mărţişoare de Florii, apoi de evenimentele din săptămâna Patimilor, de slujba de la biserică din Joia Mare, de mersul după paşti (pâine şi vin sfinţite) la biserică în Sâmbăta Paştilor, de spălatul în dimineaţa de Paşti într-un lighean în care mama sa punea un ou roşu şi un ban de argint, de mâncarea sfintelor Paşti, a pascăi (o pâine ce are deasupra un strat de brânză şi o împletitură mare în formă de cruce), de mersul după ouă roşii pe la casele din sat, mersul la biserică de Paşti şi multe alte momente frumoase ale copilăriei.
Partea a doua a articolului este una mai tristă, dureroasă. Articolul este scris în preajma Sărbătorii Paştilor din anul 1941, când Netea, în mansarda bucureşteană, este departe de satul său, de părinţii săi, îşi aminteşte ce făcea el în copilărie de Paşti, se gândeşte la părinţii săi care sunt singuri. Vasile Netea îi strigă de departe mamei sale: Cristos a Înviat!
Acest articol al lui Vasile Netea este unul formidabil, excepţional, în care cărturarul dedean, în stilul original al său, transpune două stări total diferite: bucuria şi farmecul frumoşilor ani ai copilăriei şi durerea şi suferinţa refugiului, când el trebuie să stea departe de locurile sale dragi.
