PRIMUL ŢĂRAN ALES ÎN PARLAMENTUL ROMÂNIEI REÎNTREGITE, 1920-1922

Distribuie pe:

Într-o zi din luna lui Gustar m-am întâlnit cu o persoană bună cunoscătoare a istoriei poporului nostru. Este un om simplu, după cum mi-a declarat, care mi-a vorbit multe despre trecutul istoric al poporului nostru.

Interlocutorul meu se numeşte, Maxim Traian Chirileanu, domiciliat în satul Petea din judeţul Mureş, care mi-a adus un scurt manuscris cu o descriere a ţăranului Dumitru Iclănzan, din satul Iclănzel (n.1880) care a fost primul ţăran ales în Parlamentul României reîntregite 1920-1922. I-am lecturat materialul, mi-a plăcut şi îl redau întocmai şi cititorilor cotidianului „Cuvântul liber".

„Părinţii lui Dumitru Iclănzan s-au numit Andronic şi Măriuca. Tatăl lui Dumitru a fost fiu de iobag înstărit rămas după abolirea iobăgiei (1848) în cele două moşii pe care le lucrase anterior cu familia sa. Măriuca, mama lui Dumitru, a fost fiica lui Răduţ Ioan (Baba) din satul Petea de Câmpie. Înaintaşii lui Ion Răduţ descind din familia nobiliară Soabo Redutz Petrişor din Lugoj. Această familie a fost înnobilată de G. Rakotz la data de 6 noiembrie 1632 şi are sentinţa tabulară dată la 20 iunie 1844.

Dumitru, fiind fiu de ţăran înstărit, a urmat şcoala primară a călugărilor franciscani din Târgu-Mureş. Absolvind clasa a IV-a cu rezultate bune, a fost adus acasă la gospodărie unde era nevoie de el. La cei 13 ani ai lui, şi fiind din fire rezervat, nu s-a putut integra în rândul copiilor din sat, trăind retras şi suferind din cauza întreruperii şcolii. Această stare a durat până a doua zi de Crăciun, a anului 1894, când venise în vizită la ei acasă sora lui, Anica, cu soţul ei, Maxim Teban din Fânaţele Căpuşului. Acesta a fost unul dintre membrii Memorandişti din anul 1892-1894 care le-a povestit despre cele văzute şi petrecute la procesul memorandiştilor din Cluj şi de lupta ce o duceau fruntaşii români în condiţii de ilegalitate. Atent fiind la toate cele spuse de cumnatul său, i-a cerut acestuia să-i facă un abonament la „Foaia poporului" din Sibiu pentru a cunoaşte bine lupta grea ce o duceau fruntaşii români în apărarea românilor. Le cererea sa, din iarna anului 1897, biroul central al ASTREI din Sibiu îi trimise un bogat pachet cu cărţi de istorie, literatură, economie, igienă etc. Tot în acel an făcuse o cerere către „Liga culturală" din Bucureşti, de unde primise un pachet cu cărţi din colecţia „Biblioteca pentru toţi" şi revista „Liga culturală" gratuită pe şase luni. Din citirea publicaţiilor vremii Dumitru a fost cuprins de o neţărmurită dragoste de carte şi simţire patriotică, fiind impresionat de cărticica învăţătorului Gavril Aluaşiu din Sălagiu, care a ridicat satul lui la ştiinţa de carte şi prosperare economică, pe când în satul lui şi în satele vecine analfabetismul, alcoolismul şi sărăcia erau la ele acasă.

În anul 1898 tânărul Dumitru era abonat la „Foaia poporului", „Gazeta Transilvaniei" din Braşov, Revista „Albina" din Bucureşti, revista (umanistă) „Vulturul" din Oradea etc.

Dumitru era frământat de ce ar trebui să facă pentru a scoate satul lui din beţie, sărăcie şi analfabetism, dar tinereţea ce o avea şi lipsa de a fi un om cult nu-i dădeau şanse de a reuşi. Cu toate aceste neajunsuri, îşi luă inima-n dinţi şi scrise un fel de articol, descriind în el stările sociale din satul lui învinovăţind de toate relele conducătorii satului, care ar putea îndrepta aceste stări, dar nu o fac. Acest articol a fost publicat în numărul 20 al „Foii poporului" cu titlul „Conducătorii." Acest articol a stârnit mare vâlvă în sat. Mai marii satului au încercat să dezmintă cele relatate de Dumitru în acel ziar, deşi dreptatea a rămas de partea tânărului Dumitru.

INTRAREA ÎN VIAŢA SOCIALĂ

La 19 aprilie 1900, solgăbiroul şi bătânii satului l-au ales secretar al colectorului care nu ştia carte. La 6 februarie 1900 a fost ales primar al satului, iar la 24 martie 1907 adunarea populară de la Luduş combate legea Appony. Cu acest prilej Dumitru a ţinut o lungă cuvântare: «Declarăm şi protestăm în faţa lumii culte şi civilizate că ne vom lupta şi vom apăra limba şi cultura românească, prin orice jertfe şi împrejurări, de uneltirile viclene şi duşmănoase şi, cât timp români vom fi nu ne temem că vom pieri!».

De organizarea acestei manifestări s-au ocupat Valer Moldovan, Ioan Oltean, Nicolae Raţiu, Nicolae Solomon, Emil Cormaş. La 15 octombrie 1911 are loc a doua adunare populară de la Luduş, cu ordinea de zi de introducere a votului universal în alegerile de deputaţi şi hotărârea comitetului de conducere al Partidului Naţional Român. La eveniment au participat Gheorghe Pop de Băseşti, Iuliu Maniu, Ştefan Cicio Pop şi Teodor Mihali. Cuvântarea lui Dumitru a fost încheiată cu poezia lui Mihai Eminescu «Cine a îndrăgit străinii.» Acest discurs a fost publicat în Gazeta Transilvaniei, din Braşov, la 22 octombrie 1911, cu titlul «Glasul unui ţăran», în «Tribuna poporului» din Arad sub titlul «Un om la locul lui.»

Si-a pus candidatura pentru Cercul electoral Luduşu de Mureş din partea Partidului Ţărănesc, obţinând 6.180 de voturi, ajungând în Parlamentul României, luptând pentru apărare ţărănimii şi a adus importante amendamente la îmbunătăţirea Legii Reformei Agrare din România.

DEPUTAT ÎN PARLAMENTUL ROMÂNIEI

La scrutinul din 1 iunie 1920, Dumitru a fost ales ca deputat fiind susţinut de către Simion Roman, Ioan Roman, Ioanichie Moldovan, Nicolae Burgovan, Emil Cormoş, Ioan Chirilean, Grigore Chirilean, Maxim Chirilean, Ioan Rădut,Teodor Buta, Teodor Radu, Vasile Pop etc."

 

Lasă un comentariu