PRIMA EXPOZIŢIE PERSONALĂ A ARTISTEI ELENA HARJA

Distribuie pe:

La Galeria de Artă ,,Unirea" din municipiul Târgu-Mureş, la 22 august 2015, a avut loc vernisajul expoziţiei personale de pictură a artistei Elena Harja. Au fost expuse 42 de picturi realizate în ultimiii trei ani în taberele de pictură şi în atelierul personal din municipiul Reghin. În prezenţa unui numeros public iubitor şi cunoscător al artei naive a autoarei, au vorbit despre artistă şi lucrările expuse: Ilarie Gh. Opriş, preşedintele Asociaţiei Artiştilor Plastici Mureş, un promotor al artei naive din judeţul Mureş şi care a contribuit la promovarea artistei, Vasile Mureşan, director artistic al asociaţiei, muzeograf expert, care a îndrumat şi încurajat artista, prof. Sorina Bloj, director al Bibliotecii municipale Reghin, mereu alături de artiştii din municipiul Reghin. Cu acestă ocazie a fost prezentată tânăra artistă, de numai 19 ani, Andreea Petruţ, care a îndrăgit arta naivă, şi căreia i s-a înmânat carnetul de membru al Asociaţiei Artiştilor Plastici Mureş.

Artista Elena Harja este membră a Asociaţiei Artiştilor Plastici Mureş din anul 2013. S-a afirmat la tabăra de pictură de la Lăpuşna, în primăvara anului 2013, unde a realizat primele picturi naive pe pânză de dimensiuni mari. Şi-a perfecţionat tehnica şi tematica în taberele de pictură din Sărmaşu, Târgu-Mureş, Bistra Mureşului şi Sângeorgiu de Mureş. A expus începând cu anul 2013 în Târgu-Mureş, Piteşti, Botoşani, Iaşi, Bacău, la expoziţii naţionale de artă naivă, fiind apreciată de specialişti pentru stilul şi tematica legată de viaţa şi obiceiurile de la sat. Are reproduceri ale picturilor în revista naţională ,,Galeria naivă". Este prezentată în albumul ,,Sentimente în culori şi forme", autor Costel Iftinchi, apărută la Iaşi în anul 2014. Din anul 2014 este şi autoare a unei cărţi de poveşti ,,Basme scrise şi poveşti pictate", ilustrată cu picturile ei.

Expoziţia este deschisă până în ziua de 4 septembrie 2015.

Lasă un comentariu