După anii '90 era la modă sloganul „Nu ne vindem ţara", de care s-a uitat, după ce fabricile şi uzinele construite cu multe sacrificii şi sudoare de clasa muncitoare în perioada comunistă s-au vândut la turci, arabi, austrieci, francezi, nemţi şi evrei care le-au demolat şi le-au revândut, bucată cu bucată, la fier vechi pe sume de câteva ori mai mari decât cele date la cumpărare. Şi astfel, am rămas şi fără bogăţiile naturale ale pământului: gazul metan pe care acum îl cumpărăm de la ruşi, pentru că l-am oferit aproape gratis la investitorii germani, francezi şi canadieni; ţiţeiul cu rafinării şi cu reţeaua de distribuţie (benzinării) pe care le-am vândut la firma OMV-Petrom (Austria) cu BCR cu tot, ruşilor de la Lukoil şi canadienilor - zăcămintele din Marea Neagră.
O bună parte din centralele electrice le-am vândut tot cam la aceste firme, la care se adaugă şi chinezi.
Acum „nu ne vindem ţara" că am terminat de vândut industria, au mai rămas regiile de stat, găurile negre ale bugetului, ale căror pierderi uriaşe se acoperă de popor prin sutele de taxe şi impozite impuse de guvernele ce s-au perindat la putere, dintre care cu circa 150 ne-a fericit guvernul Ponta.
Da, acum vindem pământul pentru apărarea căruia au murit, şi-au vărsat sângele strămoşii şi bunicii noştri împotriva năvălitorilor din cele patru zări care l-au râvnit, care îl vor şi în zilele noastre. Acum nu se mai folosesc de arme pentru a-l obţine, ci de euro şi alte valute pentru a-l cumpăra la preţuri derizorii. Într-un articol publicat în revista „Capital" nr. 33 se arată: „Din totalul de 14,5 milioane de hectare cât reprezintă suprafaţa agricolă a României, circa 65% sunt terenuri arabile (adică 9,5 milioane de hectare). Din aceasta circa 10% este deţinută de străini", mai precis circa 1 milion de hectare de teren arabil în proprietate, iar 1 milion de hectare îl lucrează în arendă sau în concesiune.
În ultimul deceniu pământul din ţara noastră atrage ca un magnet investitorii străini, în special pe cei italieni, care de 2-3 ani au început să vândă din suprafeţele deţinute tot străinilor: nemţi, danezi, olandezi, britanici, să nu-i uităm pe arabi şi pe turci care sunt tot mai interesaţi să cumpere şi să arendeze terenuri arabile de la proprietarii români care nu-şi pot lucra pământul din cauza vârstei înaintate şi a lipsei mijloacelor mecanizate.
Dacă cu 10-15 ani în urmă italienii cumpărau hectarul de teren arabil cu câteva sute de dolari, acum îl revând cu 4.000-5.000 de euro hectarul. Zonele unde sunt interesaţi investitorii străini să achiziţioneze pământ sunt cele din vestul României, mai exact judeţele Timiş, Arad, Bihor, Cluj, Caraş-Severin, Mureş etc., chiar dacă preţurile sunt cu mult mai mari decât în zona de sud a ţării. Interesant de menţionat este faptul că italienii vând terenurile nemţilor, olandezilor, norvegienilor şi nu fermierilor români chiar dacă aceştia le oferă un preţ mai mare, de exemplu 10.000 de euro/hectar, preferând să-l dea cu 9.500 de euro celor menţionaţi şi nu românilor. De ce? Pentru că, mai ales nemţii şi ungurii sunt interesaţi să achiziţioneze pământ în Transilvania, zonă mult mai cunoscută în Vest, considerată mai dezvoltată în infrastructură şi mai apropiată de ţările lor, uşurându-le transportul produselor care sunt apreciate de consumatori, mai ales cele ecologice.
Dintre cele 40.000 de firme cu capital străin în România, 1.700 sunt în domeniul agriculturii, din care 15 fac jocurile în acest sector.
După promulgarea legii pentru vânzarea terenurilor agricole, s-au schimbat procedurile de achiziţie de terenuri agricole de către investitorii străini. Pentru a scăpa de restricţiile impuse de noua lege s-a trecut la cumpărarea întregii companii ce deţine terenul agricol, prin care se ocolesc cerinţele impuse la vânzarea terenurilor agricole, mai ales taxele mari ce trebuie plătite la întocmirea actelor de vânzare-cumpărare. De menţionat faptul că şi în condiţiile actuale mai greoaie şi costisitoare cerute de lege pentru tranzacţiile de terenuri preţurile acestora vor continua să crească, în general, dar şi cel al parcelelor mici pe care e mai greu să le comasezi la suprafeţe mai mari. Însă comasarea se poate realiza prin acordul proprietarilor de a face schimb de terenuri între ei.
