14 septembrie - Înălţarea Sfintei Cruci

Distribuie pe:

A doua mare sărbătoare de la începutul Anului Bisericesc (1 septembrie), după Praznicul Naşterii Maicii Domnului (8 septembrie) este Înălţarea Sfintei Cruci, prăznuită de Biserica Ortodoxă şi Catolică în 14 septembrie. Creştinii cinstesc Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos, căci prin ea ne-a şters păcatele şi prin faptul că ne-o aminteşte şi ne câştigă iubirea noastră faţă de El. La Sfânta Liturghie mereu ni se spune că Şi-a vărsat sângele pentru noi şi ne îndeamnă să ne amintim de moartea Lui pe cruce. Crucea a devenit „semnul Fiului Omului" şi se va arăta pe cer împreună cu El (Matei 24,30) când va veni să judece lumea, ca să ruşineze pe cei ce nu s-au căit şi n-au primit iubirea Lui cât au vieţuit în lume. Apoi, Crucea este altarul pe care s-a adus cea mai înaltă jertfă şi orice altar trebuie cinstit (Ieş. 29,37). Sfântul Apostol Pavel spune „Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda decât numai prin Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine şi eu pentru lume" (Gal.6,14). Sfânta Scriptură socoteşte Crucea mijlocul prin care Dumnezeu ne-a împăcat cu Sine, locul unde s-a surpat peretele ce ne despărţea de Dumnezeu, locul unde au fost înfrânte duhurile cele rele. Pe Cruce s-a omorât vrajba, a împăcat Iisus Hristos, în Sine, pe Dumnezeu cu oamenii, este locul unde s-a făcut împăcarea noastră cu Dumnezeu. Mântuitorul Însuşi spune: „Cel ce voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie (Marcu.8, 24). Este bine ca semnul, pe care îl vede omul cu gândul, să-l facă şi cu mâna, ca mai uşor să-şi aducă aminte de Crucea lui Hristos şi de datoria de a o purta în suflet, de a fi o recunoştinţă faţă de El şi de a lupta împotriva păcatelor.

 

Lasă un comentariu