Aţi observat una dintre numeroasele aberaţii ale omului care ţine cu tot dinadinsul să se fălească că el este din cale afară de credincios şi de bisericos?! Un astfel de om se roagă, mai tot timpul, când cu glas tare, când numai în şoaptă şi în gând, silabisind rugăciuni, de mult ştiute sau doar inventate de mintea lui de habotnic! Din păcate, uită că prin propriile sale gânduri, cuvinte şi fapte zilnice nu face altceva decât să nege, uneori, întreaga trudă a credinţei sale, aceea de a fi mereu prezent la evenimentele religioase şi la cele bisericeşti. În acelaşi context al religiei creştine, vă oferim explicaţia unui vechi îndemn al Sfântului Benedict, adresat monahilor (călugărilor, călugăriţelor, stareţilor, strareţelor şi preoţilor duhovnici). În limba latină, acel îndemn sună cam aşa: „Ova et labora", iar în limba română: „Mă rog şi munesc". Dovadă că mai toţi cei care au vizitat mănăstirile şi abaţiile creştine, din ţară sau de peste hotare, s-au convins de acest adevăr, observând că, în afara timpului acordat rugăciunilor, locatarii permanenţi ai mănăstirilor lucrează pământul, cresc şi hrănesc vitele, oile şi păsările domestice; brodează cusături şi ţes covoare; confecţionează lumânări pentru biserici şi pictează icoane pe sticlă şi pe lemn; cultivă legumele, viţa de vie şi pomii fructiferi din ale căror roade pregătesc diferite mâncăruri gustoase şi sănătoase, musturi şi vinuri nefermentate, ca şi delicioase siropuri, dulceţuri şi gemuri, respectând vechiul îndemn călugăresc: „Mă rog şi muncesc"!
