Aurel Rațiu a făcut un gest pe care nu foarte mulți au curajul să-l facă, dincolo de orgolii, de ambiții: spovedania publică. O spovedanie sinceră, nu una de fardare a realității, de mistificare a unui trecut, nici pentru a scoate în evidență cine ce știe ce fapte mărețe. E și un „autoportret în mișcare" al autorului, unul care nici nu îngroașă liniile, nici nu le estompează.
Cartea lui Aurel Rațiu nu e jurnal, ci reconstituire din amintiri a unui traseu existențial, interesant, dinamic.
Nu e această carte nici una de memorii, în sensul strict al conceptului.
Dar nu e nici bildungsroman.
Nu e nimic din toate acestea, deși e câte puțin din fiecare. E povestea unei vieți cu împlinirile și dezamăgirile ei. O poveste... palpitantă, cu destule tangențe literare, pentru că „antrenamentul" jurnalistic cotidian al autorului a implicat și rigorile literaturalității - pe care, de altfel, și le-a mai verificat și în alte demersuri editoriale.
Suma sumarum, această carte e un veritabil document... de epocă, pentru că, dincolo de (auto)biografia lui Aurel Rațiu, ea surprinde și contextele politice, sociale, sportive, profesionale, care dau seamă despre mersul lumii contemporane autorului.
Pentru sportul mureșean, cartea lui Aurel Rațiu oferă destule secvențe monografice pentru o mai bună cunoaștere a istoriei unui domeniu despre care vorbesc mulți (și mult) și scriu foarte puțini.
Aurel Rațiu și-a pus sufletul pe tavă, cu convingerea că o confesiune sinceră este benefică și pentru autor și pentru cititor.
Această „carte a unei vieți" (Jurnal al împlinirilor și dezamăgirilor, Editura „Vatra Veche" 2015) are toate șansele să dea viață și cărții, viața acesteia având toate șansele să fie lungă!
