„Regatul Hungariei (în care cea mai mică parte a populaţiei vorbea maghiara - Nicolae Olachus) a apărat occidentul de turci 300 de ani! Turcii s-au ivit la graniţa sudică a regatului catolic cu 10 ani înainte ca românii Iancu şi Ioan Corvin, fiii lui Voicu, fiul lui Şerban să organizeze cu succes apărarea cetăţilor dunărene Severin, Orşova şi Mehadia din Banatul Severinului, la 1439. Iancu de Hunedoara moare de ciumă la Belgrad după ce Mohamed al II-lea zdrobit, fugise noaptea cu resturile de oaste ce-i mai rămaseră, în 1456! Căpeteniile lui Iancu sunt cnezii Simion de Cuhea, Gheorghe Mareş, Mihai Tatu, Dan Suscă din Maramureş, Bogdan de Zalău şi foarte mulţi cnezi din Banat, Hunedoara, Zarand şi Haţeg. A fost o „cruciadă" locală şi populară, (cu agricolae, fossatores et arratores fere inermes - cum nota un călugăr participant), mai ales cu ţărani din Banat, Zarand, Haţeg şi Maramureş, nu una organizată de papalitate. Dar şi mulţi germani, chiar şi studenţi din Viena îi sar în ajutor, atunci în 1456, la Belgrad. Matei Corvin (rege, 1458-1490), fiul lui Iancu de Hunedoara îi învinge odată în 1463 pe turci, dar otomanii nu mai intervin în Ungaria. Se îndreptă spre Ţara Românească şi Moldova unde chiar Mohamed al II-lea se împiedecă grav de Vlad Ţepeş, în 1462, când garnizoanele turceşti se consideră norocoase numai dacă au trecut marea în Asia, şi de Ştefan cel Mare, în 1475 la Vaslui. Precis, 51 de ani regatul catolic apără occidentul cu Iancu şi Matei Corvin la cârmă şi cu oaste, în principal, română şi cu mercenari mai ales germani. După aceea nu mai contează regatul catolic, misiunea rămâne, în continuare, pe români (Ioan Vodă şi Mihai Viteazul) şi ca noutate pe habsburgi. Deci 51 de ani nu 3 secole, şi asta prin români şi cu români! Habsburgii îi şi alungă pe turci, turci sprijiniţi de unguri şi tătari, la finele secolului XVII din bazinul median al Dunării.
Să mai vedem ce e cu „athleta Christi" la care, probabil după ureche, face referiri povestitorul nostru, Lendvai, de unic izvor, şi acela politic. În 1238, Ioan Asan al II-lea, ţarul vlahilor sud-dunăreni şi al bulgarilor, atacă Imperiul Latin de Constantinopol din vest în timp ce grecii din Niceea îl atacă din est! Pentru ca acest avanpost al catolicismului să nu piară (creaţia cruciadei a IV-a), papa Grigore al IX-lea îl îndeamnă pe regele Bela al IV-lea să se ducă la Constantinopol: „Pentru ca prin tine credinţa catolică să fie răspândită, libertatea bisericii păstrată şi religia creştină apărată, în acest scop să pleci la luptă velud fortis athleta Christi", pentru a merita coroana promisă «celor cari iau armele pentru credinţă şi locul lor în împărăţia cerurilor» 8 p. 24. Un îndemn: să te duci asemenea unui atlet a lui Christos să aperi credinţa. Atât şi nimic mai mult. Nu cum după victoria fantastică de la Podul Înalt, din 1475 asupra armiei de 120.000 de turci, lui Ştefan cel Mare papa Sixtus al IV-lea îi conferă titlu «athleta Christi»! Sau lui Iancu de Hunedoara după victoria magnifică de la Belgrad, din 1456! O diferenţă!"
(Fragment din „Cultură, confesiune, etnie şi rasă în Transilvania, Câmpia Tisei şi Panonia", ed. II-a, 2014)
