INSTRUMENT PENTRU DEPISTAREA ÎN TIMP REAL A CELULELOR CANCEROASE

Distribuie pe:

Cercetătorii americani de la Universitatea din New York, citați de descopera.ro, susțin că inteligența artificială permite o analiză aproape în timp real a unei tumori cerebrale în timpul unei intervenții chirurgicale, ajutând chirurgii să opereze mai sigur și mai precis.

“Instrumentul testat în studiul nostru poate spune în mai puțin de două minute și jumătate dacă celulele prelevate sunt sau nu canceroase, în comparație cu o medie de 20-30 de minute pentru o analiză clasică.

Noi am combinat o tehnică inovativă de imagistică cu laser și un algoritm determinat de analiza a peste 2,5 milioane de imagini ale unor biopsii.

Cu acest instrument, suntem mai bine echipați pentru a păstra țesutul sănătos și pentru a elimina doar țesutul afectat de celulele canceroase, ceea ce duce la mai puține complicații și la rezultate mai bune pentru pacienții cu cancer.

În neurochirurgie și în multe alte domenii ale chirurgiei cancerului, detectarea și diagnosticul tumorilor în timpul operației sunt esențiale pentru a efectua cea mai potrivită procedură chirurgicală.

Plecând de la eșantionul prelevat, programul permite, de asemenea, stabilirea tipului de tumoră, dintre cele mai frecvente 10 tipuri de cancer cerebral, cu o eficiență comparabilă cu cea a medicilor patologi.

În cursul unui studiu clinic, care a inclus 278 de pacienți cu o tumoră cerebrală, inteligența artificială a stabilit un diagnostic corect în 94,6% din cazuri, comparativ cu 93,9% în cazul analizei umane.

Un astfel de instrument ar putea îmbunătăți acuratețea analizei umane și ar putea compensa deficitul de experți acolo unde numărul acestora nu este suficient”, explică oamenii de știință americani.

Lasă un comentariu