Festivalul-Concurs Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor"

Distribuie pe:

Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Societatea Scriitorilor Târgovişteni, Biblioteca Judeţeană „I.H.Rădulescu", Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească", cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România, organizează Ediţia a XLVII-a a Concursului Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor", la Târgovişte, în perioada 6 - 7 noiembrie 2015.

Concursul are patru secţiuni de creaţie (poezie, proză scurtă, eseu şi teatru scurt) şi se adresează creatorilor din toatăţara care nu au împlinit 40 de ani, indiferent dacă sunt membri ai uniunilor de creaţie ori au volume de autor.

Concurenţii - care pot participa la una sau mai multe secţiuni - se vor prezenta la concurs cu un grupaj de maxim 10 titluri pentru secţiunea de poezie, 3 proze, însumând maximum 8 pagini la secţiunea proză scurtă, 1-2 piese de teatru scurt (inclusiv piese pentru copii), pentru secţiunea teatru scurt. Se pot aborda teme la alegere. La secţiunea eseu ( două lucrări de circa 4 - 5 pagini), tema este „Scriitori târgovişteni fondatori ai literaturii române premoderne" (poeţii Văcăreşti, Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Vasile Cârlova, Ion Ghica).

Lucrările vor fi editate în word, cu caracter Times New Roman, corp 12, la un rând şi jumătate. Acestea vor avea un motto, ce se va regăsi într-un plic închis, conţinând un CV detaliat (numele concurentului, data naşterii, activitatea literară, adresa şi, obligatoriu, numărul de telefon), şi vor fi trimise prin poştă (imprimate pe hârtie şi pe un CD), până la data de 25 octombrie 2015, pe adresa: Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, str. A. I. Cuza nr.15, cod poştal 130007, Târgovişte. În cazul în care lucrările vor fi trimise prin poşta electronică (e-mail - strategiiculturale@yahoo.com), acestea vor fi însoţite de un motto, precum şi de un CV (datele personale solicitate mai sus), organizatorii asigurând confidenţialitatea acestora până ce juriul va delibera şi va stabili premianţii ediţiei.

Concurenţii care au obţinut un premiu la una dintre secţiuni, în ediţiile anterioare, se vor putea înscrie în concurs doar la o altă secţiune.

Concurenţii care nu vor trimite toate datele de identificare (în special data naşterii) vor fi eliminaţi din concurs.

Premianţii vor fi invitaţi de către organizatori în zilele 6 şi 7 noiembrie 2015, la Târgovişte, la manifestările organizate în cadrul Festivalului-Concurs Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor" - ediţia a XLVII-a, 2015.

Premiile, în număr de 18, în valoare de circa 5.000 lei, vor fi acordate concurenţilor, în vechea Cetate de Scaun, cu ocazia festivităţii de încheiere a concursului. De asemenea, lucrările premiate vor fi publicate într-un volum.

Relaţii suplimentare: Centrul Judeţean de Cultură

Dâmboviţa - telefon-0245/61.11.84; e-mail - strategiiculturale@yahoo.com sau pe pagina www.cjcd.ro (unde vor fi publicate şi rezultatele finale).

Lasă un comentariu